investeste eficient, grafic, actiuni, investitii, profit

Cum ar putea evolua actiunile celor mai mari 5 companii ca si capitalizare cotate la Bursa de Valori Bucuresti


investeste eficient, grafic, actiuni, investitii, profit
Primele 5 companii ca si capitalizare listate pe piata principala la Bursa de Valori Bucuresti insumeaza mai mult de 25% din valoarea totala a celor 87 companii listate. Pe langa riscul sistemic inerent pe care il da Pietei acest dezechilibru, in ultimele 12 luni a mai intervenit si un altul: spectrul desfiintarii sau al alterarii mecanismului de functionare a fondurilor private care manageriaza Pilonul II de pensii, care au detineri importante in toate cele 5 companii.

Mai jos aveti o scurta analiza tehnica a celor mai mari 5 companii ca si capitalizare la Bursa de Valori Bucuresti, alaturi de potentialele scenarii pentru lunile urmatoare.

OMV Petrom S.A.

In prezent OMV Petrom (SNP) este cea mai mare companie romaneasca listata la Bursa de Valori Bucuresti. La jumatatea lui 2018, SNP are o capitalizare de peste 18.000.000.000 lei si este a doua detinere ca valoare in portofoliile fondurilor care administreaza Pilonul II de pensii. Desi multi investitori sunt tentati sa lege evolutia cotatiilor SNP de pretul petrolului, dintr-o comparatie a graficelor pe 10 ani se vede ca amplitudinea cresterilor sau scaderilor cotatiei barilului de petrol nu s-a regasit si evolutia pretului pentru OMV Petrom. Este adevarat, cand pretul barilului de petrol a atins 20-25 USD, actiunile SNP au avut de suferit, iar odata cu revenirea acestuia peste 70 USD, am vazut o revenire si pentru pretul SNP. Aceasta a fost insa de doar 50%, in conditiile in care barilul de petrol este de peste 3 ori mai scump fata de minimele din 2016.

Din punct de vedere tehnic, SNP a iesit la inceputul anului 2017 din canalul descendent. Avem un an si jumatate in care cotatile au evoluat intre rezistentele si suporturile noului canal, asa cum se vede si pe grafic. Intervalul de variatie nu are insa foarte mult loc de amplitudine, range-ul principal fiind de 15-20%. Dupa o luna mai foarte slaba (ca, de altfel, pentru toate actiunile), SNP evolueaza acum in preajma suportului acestui canal. Desi indicatorii tehnici se imbunatatesc – MACD incearca o revenire spre zona pozitiva si momentum-ul pare favorabil -, orice corectie pe volume semnificative spre zona 0,30 lei ar putea insemna o schimbare de trend. Coborarea sub pretul de 0,28 lei, ar confirma definitiv aceasta schimbare. De cealalta parte, o trecere a mediei mobile SMA1 peste SMA2 si SMA3 ar semnaliza raliul. In scenariu pozitiv, SNP ar putea evolua pana in zona 0,38 lei sau, in versiunea foarte optimista, pana spre 0,42 lei.

S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Romgaz S.A.(SNG) a avut doi ani exceptionali, in termeni de profit. Este si motivul pentru care o listare care a mers prost in primii trei ani a ajuns printre performerii Bursei. De altfel, acest lucru se observa si grafic, SNG iesind intitial din range-ul de 32-36 lei, pentru a se corecta pana in jurul valorii de 22 de lei. Rezultatele foarte bune au readus compania in range-ul initial, cu toate ca am avut corectii serioase ale pretului dupa datele de inregistrare.

In ceea ce priveste anul 2018, Romgaz S.A. a raportat in primul trimestru un profit de 500 milioane lei, putin sub cel din S1 2017. Marile probleme ale SNG, ca de altfel ale tuturor companiilor in care Statul Roman este actionar majoritar, sunt interimatele excesive la conducerea companiilor, schimbarile foarte dese ale managementului si decizia de a distribui aproape integral profiturile din ultimii doi ani. Inevitabil, acest ultim aspect, va lasa Romgaz fara bani de investitii si, implicit, va creste gradul de indatorare a companiei ca urmare a nevoii de a se imprumuta pentru a sustine investitiile necesare. In plus, cotatiile SNG ar putea suferi in cazul unui deznodamant negativ in privinta fondurilor de pensii, Romgaz fiind a patra detinere ca si valoare in portofoliul acestora (peste 600.000.000 lei).

Din punct de vedere tehnic, vom avea in zilele urmatoare data de inregistrare pentru a primi dividendele aferenta anului 2017. Astfel, cel mai probabil vom vedea o corectie a pretului pana in zona 30-32 lei. Este o zona in care avem cateva suporturi importante si o intersectie cu linia de suport a canalului major ascendent. In scenariul optimist, corectia SNG se va opri undeva in zona 32,00-32,50 lei, continuand trendul ascendent. Daca insa cotatiile vor cobori sub 30 lei, urmatoarele suporturi vor fi, pe rand, 26-27 lei, 24 lei si 22 lei.

Banca Transilvania

De la o institutie financiara regionala, Banca Transilvania (TLV) a reusit in 25 de ani sa ajunga la un pas de statutul de cea mai mare banca din Romania. Desi in urma cu 10 ani s-a aflat la un pas de faliment, managementul excelent implementat de grupul Ciorcila a facut ca, in doar un deceniu, TLV sa aiba o crestere organica puternica. Aceasta a fost dublata de achizitiile din ultimii ani, prin care Banca Transilvania a reusit sa integreze cu succes activele Volksbank si Victoria Bank si este in proces de integrare a Bancpost.

Cresterea Bancii Transilvania este certificata si de trendul pozitiv pe care se afla cotatiile TLV la Bursa de Valori Bucuresti. Suntem in al patrulea an in care pretul actiunilor evolueaza intr-ul canal ascendent, in ciuda stirilor negative generate de guvernarea PSD, prin care fie s-a incercat suprataxarea bancilor, fie desfiintarea Pilonului II de pensii – cel care a generat cerere constanta pentru cumpararea de actiuni in ultimii ani pe Piata de capital.

Din punct de vedere tehnic, avem doua suporturi majore la 2 lei si 2,20 lei, care au resiztat foarte bine atat la corectiile venite in urma datilor de inregistrare, cat si pe scaderile generate de stirile negative din a doua parte a anului 2017, respectiv luna mai 2018. Totodata, cotatiile din ultimul an au generat un triunghi care arata un trend usor descendent, insa pretul a evoluat in zona de suport. Pentru o intoarcere a trendului minor ar trebui sa vedem o spargere a zonei 2,50-2,55 lei sau, pe termen mediu, depasirea zonei 2,45-2,50 lei. Asa cum se vede si pe grafic, MACD se apropie de teritoriul pozitiv, in timp ce indicatorul STS a depasit 50 de puncte.

Premisele sunt bune pentru cotatiile Banca Transilvania, insa trebuie luate in continuare in calcul potentialul negativ venit din partea altor derapaje guvernamentale legate de sistemul bancar sau Pilonul II de pensii. Suporturi majore in interiorul canalului ce da trendul major avem in continuare in zona 2,00-2,20 lei, dar o eventuala scadere sub pretul de 2,20 lei ar putea semnaliza o schimbare majora de directie. De partea cealalata, o crestere peste 2,80 lei s-ar putea opri – conform analizei tehnice – in zona 3,20-3,30 lei.

BRD Societe Generale

BRD este al patrulea emitent ca si capitalizare dintre societatile cotate la Bursa de Valori Bucuresti si a treia institutie bacara ca marime din Romania. Anii 2016 si 2017 au fost ani extrem de productivi pentru sistemul bancar romanesc, care a profitat de stimularea apetitului pentru consum si de diferenta de peste 7% dintre dobanzile mici la depozite si cele pentru credite. Dupa foarte mult timp BRD a oferit anul acesta actionarilor dividende mai indestulatoare ca de obicei. Chiar si asa, dividendele nu au insemnat un randament mai mare de 5%.

Primul trimestru din 2018 a insemnat o crestere cu 27% a profitului fata de perioada similara a anului trecut, astfel ca este posibil ca actionarii sa primeasca in continuare dividende bune. Totusi, BRD se afla si ea pe lista societatilor la care Fondurile de pensii private Pilon II au detineri importante, astfel ca orice decizie nefavorabila in acest caz, va duce la vanzari masive si, implicit, corectii drastice.

Din punct de vedere tehnic, graficul pe 10 ani ne arata un trend major pozitiv pe care BRD evolueaza in ultimii 5 ani si jumatate. Sub aspect micro, in acest moment avem un range intre 12-16 lei si o rezistenta majora tot la 16 lei. De altfel, in luna mai, cotatiile au fost respinse exact la confluenta dintre cele doua rezistente, fiind impinse aproape de banda inferioara. In mod normal, daca nu vor exista stiri majore negative, cotatia BRD ar trebui sa isi continuie evolutia in acest canal major pozitiv. Daca vom vedea, insa, corectii pe volume mari sub cotatia de 12 lei, este posibil sa asistam la o schimbare de trend majora, urmatoarele suporturi fiind la 9,50-10,00 lei, 8 lei si 7 lei.

Fondul Proprietatea

Al cincelea emitent ca si capitalizare la Bursa, Fondul Proprietatea are in spate o istorie controversata, atat in privinta managementului cat si a felului in care unii actionari au intrat, la inceputuri, in posesia actiunilor. Din punct de vedere financiar, in toti cei 7 ani de tranzactionare, scopul managementului FP a fost acelasi: sa reduca diferenta dintre VUAN si cotatia pietei. S-au folosit in special de reduceri ale capitalului social prin distribuire sub forma de cash si au fost destule momente in care pareau ca vor reusi insa, de fiecare data, cotatiile s-au incapatanat sa pastreze ecartul de 25-30%.

Din punct de vedere tehnic, graficul arata o desfasurare de trei valuri Elliott, cu un al patrulea corectiv pe cale sa inceapa. Dupa data de inregistrare, cotatia FP a continuat sa coboare, atingand banda inferioara a canalului de trend in care a evoluat in ultimul an si jumatate. Daca miscarea va continua si va avea loc pe volume insemnate, vom avea o iesire din acest canal si, implicit, un val 4 de corectie, care ar duce cotatia macar pana in zona 0,80-0,83 lei. In cazul unui scenariu pozitiv, odata atinsa banda inferioara a canalului de trend, am putea avea un ricoseu al cotatiei si, pe termen mediu, o atingere a pretului de 1 leu.

[Fancy_Facebook_Comments]

Mircea Iliescu
Sunt pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *