Stefan Musgociu (BVB) la The Power Table: Aniversăm 30 de ani de la redeschiderea Bursei


O nouă ediție The Power Table, organizată de BVBescu.ro i-a avut drept invitați pe Ștefan Musgociu – Business Development and Public Affairs Specialist, Bursa de Valori București, Mihai Căruntu – Vicepreședinte Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România și Serban Florea – Fondator Selective Capital.

Liviu Moldovan, gazda evenimentului, a făcut o scurtă introducere a celor mai proaspete evoluții de la BVB, apoi Stefan Musgociu, reprezentantul Bursei de la Bucuresti ne-a vorbit despre săptămâna festivă în care se află instituția, aceasta sărbătorind 30 de ani de la reluarea activității. Invitatul a precizat că au fost ani interesanți, marcați de multe evenimente, de la primele tranzacții până astăzi.
De precizat că la Bursa de la București, de la prima tranzacție, totul a fost realizat pe computer. N-a existat ring practic.

Invitatul a menționat, de asemenea, că din 2020 până în prezent numărul de investitori a crescut de cinci ori. În paralel este un aflux de companii care vin pe bursă și atrag finanțare, atât prin emisiuni de acțiuni, cât și de obligațiuni.

Este un mix de finanțare, de modalități de atragere de capital și totodată o schimbare de generații. Sunt antreprenori care până să facă pasul pe bursă, să își listeze compania, au devenit investitori și ulterior au venit si au listat și compania proprie. Un exemplu recent este listarea Cris-Tim, unde Radu Timiș Junior este CEO de aproximativ trei ani și deja se vede schimbarea, prin dorința de a lista compania la BVB, a precizat Ștefan Musgociu.

O companie de succes, precum Cris-Tim a dus, de altfel, și la un aflux de investitori care vor să cumpere acțiuni.

Invitatul a vorbit și despre evenimentele derulate săptămâna aceasta, cu ocazia aniversării de 30 de ani de Bursă, în care au fost invitați atât investitori individuali, cât și instituționali, asset managerii, reprezentanti din partea pensiilor private, brokerii, emitenții și de asemenea, o zi dedicata oamenilor care au facut parte din echipa Bursei de Valori București de a lungul timpului.

Puteti urmari evenimentele pe canalul de Youtube al BVB.

De asemenea, Ștefan Musgociu a vorbit si despre noi listari in prima parte a anului 2026, dar si despre titlurile de stat Fidelis. Urmariti intreaga interventie a reprezentantului Bursei de Valori la The Power Table:

Ina Iliescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *