Agroland Business System S.A. (simbol bursier: AG), parte din Agroland, grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, beneficiază, începând cu data de 9 februarie 2026, de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de TradeVille.
Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) din anul 2021. Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de TradeVille pentru acțiunile Agroland Business System listate la BVB sunt disponibili aici.
În total, 26 de instrumente financiare listate la Bursă beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului: 23 pe Piața Reglementată și 3 pe piața AeRO. ”La Bursă, companiile listate devin tot mai performante și mai orientate spre creștere. Decizia de a fi parte din programul de Market Maker al Emitentului, inclusiv în rândul emitenților de pe piața AeRO, este un pas important spre îmbunătățirea lichidității acțiunilor și contribuie la o mai bună vizibilitate a companiei pe piața de capital. Felicit Agroland Group pentru că devine emitent care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului, și TradeVille, ca intermediar care oferă pentru prima dată astfel de servicii. Ne dorim ca tot mai multe companii să acceseze acest program și să vedem evoluția lor ca emitenți la BVB și ca lideri în domeniile în care activează”, a declarat Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori București.
“Acest demers reflectă angajamentul constant al Agroland Business System S.A. față de investitori și face parte din strategia companiei de a-și consolida prezența pe piața de capital. Am ales să lucrăm cu un market maker pentru a asigura o lichiditate constantă a acțiunilor noastre astfel încât investitorii să poată tranzacționa mai ușor acțiunile Agroland. În același timp, această inițiativă susține obiectivele noastre pe termen mediu, precum pregătirea companiei pentru următoarele etape de dezvoltare pe piața de capital. Ne dorim ca, în anii următori, Agroland să facă pasul către piața reglementată, iar construirea unei piețe active și funcționale pentru acțiunile companiei este un element esențial în acest proces. Considerăm că acest demers consolidează relația cu investitorii și susține dezvoltarea companiei pe termen lung”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO Agroland Group.
Agroland Business System a debutat pe piața AeRO a BVB pe 1 martie 2021, sub simbolul bursier AG, iar pe 15 iunie 2021, au intrat la tranzacționare și acțiunile Agroland Agribusiness (simbol bursier: AAB), companie din Agroland Group, tot pe piața AeRO.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați site-ul Bursei de Valori București.
- Electro-Alfa International, inclusă în indicele BET la doar șase luni de la listarea pe piața principală a BVB - 21/09/2026
- Agroserv Măriuța, producătorul Lăptăria cu Caimac, raportează afaceri de 48,2 milioane de lei în S1 2026, pe fondul unui an dominat de prudență financiară - 17/09/2026
- Ministerul Finanțelor listează la BVB a 40-a ediție a titlurilor de stat Fidelis, atrăgând aproape 850 de milioane de lei - 17/09/2026