Digi Communications, venituri consolidate preliminare în creștere în 2024


Digi Communications N.V., una dintre principalele companii europene de telecomunicații, listată la Bursa de Valori București cu simbolul DIGI, raportează pentru trimestrul al patrulea venituri consolidate preliminare de 516 milioane de euro, în creștere cu 14,2% față de 2023. EBITDA ajustată pentru T4 2024 a fost de 174 de milioane de euro (+8,2% față de aceeași perioadă a anului precedent), iar EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 a atins cifra de144 de milioane de euro (+3% față de T4 2023). Performanța solidă din T4 2024 s-a încadrat în așteptările managementului, se relevă într-un comunicat remis presei.

Pentru întreg anul 2024, conform estimărilor preliminare, Grupul a realizat venituri consolidate de 1.925 de milioane de euro, în creștere cu 13,9% față de anul anterior. EBITDA ajustată a crescut cu 15,8% comparativ cu 2023, ajungând la 685 de milioane de euro. EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a crescut cu 14,1% de la an la an, până la 580 de milioane de euro.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Anul 2024 a fost unul transformator pentru DIGI Communications, marcat de realizări operaționale și strategice puternice pe toate piețele noastre. În Spania, am avut performanțe remarcabile, ajungând la o cotă de piață de aproximativ 10% atât pe segmentul de telefonie mobilă, cât și pe cel de broadband, într-una dintre cele mai competitive piețe telecom din Europa. În România, am atins un moment istoric, devenind al doilea cel mai mare operator de telefonie mobilă, cu RGU pe mobil în creștere organică cu 13% de la an la an, menținându-ne totodată poziția de lider în segmentele noastre principale. În același timp, ne-am lansat operațiunile comerciale în Portugalia și Belgia, extinzând prezența internațională a DIGI, grație eforturilor remarcabile ale echipelor noastre. Pe partea de fuziuni și achiziții, am cumpărat în Portugalia compania Nowo Communications și am vândut o parte din rețeaua noastră FTTH din Spania către un consorțiu condus de Macquarie Capital. Aceste reușite s-au tradus într-o performanță financiară solidă, cu venituri și alte încasări care au ajuns la 2,33 miliarde de euro. Suntem recunoscători clienților noștri din cele cinci piețe care aleg în continuare DIGI pentru servicii de conectivitate de înaltă calitate, la prețuri accesibile. Încrederea lor ne susține ambiția de a inova și de a ne extinde, iar noi așteptăm cu nerăbdare să valorificăm acest trend în 2025.”

În 2024, Digi a continuat să înregistreze creșteri pe întreg portofoliul de servicii, depășind 27,8 milioane de acorduri generatoare de venit (RGU) în România, Spania, Italia și Portugalia. Aceasta înseamnă o creștere de 16,4% față de 2023. Pe o bază comparabilă, excluzând impactul RGU provenite din achiziția Nowo Communications în Portugalia, numărul de clienți din cele patru piețe a crescut cu 14% față de 2023.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să consultați comunicatul publicat pe site-ul Bursei de Valori București.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *