OMV Petrom, cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală, a încheiat un contract de furnizare cu Expur S.A. pentru achiziția de ulei vegetal pretratat.
Uleiul vegetal pretratat reprezintă materie primă pentru producția de motorină din surse regenerabile (HVO – Ulei Vegetal Hidrotratat) care va fi procesată într-o nouă fabrică HVO/SAF din rafinăria Petrobrazi, pentru care compania a luat decizia finală de investiție în iunie 2024.
Cantitatea maximă totală a contractului este de peste 0,7 milioane de tone, cu o valoare estimată de peste 750 de milioane de euro, în funcție de cantitatea comandată.
Cel puțin 50% din cantitatea contractată de ulei vegetal pretratat în cadrul acestui parteneriat provine din România, asigurând astfel un flux sustenabil de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, de la producție până la plasarea de produse pe piața locală.
Contractul este încheiat pentru o perioadă de șase ani, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani, livrările urmând să înceapă în 2028.
Expur S.A. este o companie românească parte a Grupului Avril, unul dintre cei mai mari producători de ulei vegetal și motorină din resurse regenerabile din Europa.
- Ștefan Musgociu, BVB, la The Power Table: Despre noile stimulente fiscale pentru investitori - 09/03/2026
- OMV Petrom: afaceri de 36,6 mld. lei în 2025, profit net în scădere cu 27% - 04/02/2026
- 2Performant vizează extinderea rețelei: 803 magazine online la final de 2025 și 1.200, țintă pentru 2026 - 29/01/2026