Ștefan Musgociu, Business Development and Public Affairs Specialist la Bursa de Valori București, invitatul tradițional din partea BVB la The Power Table, ne-a adus noutățile la prima ediție a evenimentului nostru online din acest an.
Printre altele, Ștefan Musgociu ne-a vorbit despre ce randamente s-au putut obține, pe Bursa de Valori București, în urma unei investiții de doar 100 de lei pe lună:
„Este o simulare, îi spunem noi, a ceea ce înseamnă investiția a câte 100 de lei pe lună în ultimii 25 de ani. Am mers pe acea disciplină, să-i spunem sportivă, dar disciplină investițională. Concluzia a fost că, efectiv dacă ai fi pus la saltea câte 100 de lei în fiecare lună ar rezulta de acolo 30.000 de lei numerar. […] Dar, pe de altă parte, ce însemna să investești acei 100 de lei în fiecare lună în indicele BET și să reinvestești dividendele pe care le primești. Ai fi ajuns undeva la aproape 400.000 de mii de lei cu contribuția ta, care era de doar 30.000 de mii de lei.”
Vă invităm să urmăriți detaliile și intervenția integrală a reprezentantului BVB în înregistrarea evenimentului financiar The Power Table.
- Contrapartea Centrală a primit autorizația de funcționare din partea ASF - 01/07/2026
- Titlurile de stat Fidelis emise de Ministerul Finanțelor în luna iunie au intrat la tranzacționare la Bursa de Valori București - 27/06/2026
- Christian Tour devine primul touroperator listat la Bursa de Valori București - 22/06/2026