Conform raportului publicat pe platforma BVB, Grupul TeraPlast a incheiat primul semestru al anului 2025 cu rezultate financiare consolidate in crestere solida, pe fondul evolutiei favorabile a pietei, atat din Romania, cat si din afara Romaniei. Evolutia principalelor segmente de activitate si eficienta operationala crescuta au contribuit la o imbunatatire a indicatorilor de profitabilitate, in pofida unui cost de 4,3 milioane de lei pe fondul deprecierii leului.
Rezultate consolidate S1/2025 (comparativ cu S1/2024):
- Cifra de afaceri a crescut cu 29% in S1/2025 fata de S1/2024, de la 428 milioane de lei, la 552 milioane de lei.
- EBITDA a crescut cu 74% in prima jumatate a anului 2025 fata de aceeasi perioada a anului 2024, de la 26 milioane de lei in S1/2024, la 47 milioane de lei in S1/2025, cu o marja EBITDA de 8,5% dupa primele sase luni ale anului, in crestere cu 2,2 puncte procentuale fata de aceeasi perioada din 2024. Se remarca faptul ca segmentul principal al Grupului – Instalatii – a revenit la finele primului semestru din 2025 la o marja EBITDA de doua cifre: 10,6%.
- In prima jumatate a anului 2025, Grupul a inregistrat un rezultat net pozitiv, de 3,4 milioane de lei, cu toate ca deprecierea monedei nationale a avut un impact de 4,3 milioane de lei asupra costurilor.
- Vanzarile in afara Romaniei au inregistrat aproape o dublare, de la 100 la 195 de milioane de lei, ajungand la 35% din cifra de afaceri in S1/2025, comparativ cu 24% din cifra de afaceri in perioada similara a anului 2024.
- Cantitativ, volumele produse si livrate de Grupul TeraPlast au crescut cu 18% in primul semestru din 2025 fata de aceeasi perioada din 2024, de la 54 mii de tone in S1/2024, pana la 64 de mii de tone in S1/2025. Aceasta crestere se datoreaza in special cresterii cantitative a segmentelor Instalatii si Ambalaje.
„In primul semestru din 2025 am livrat rezultate in crestere, profitand de conditiile favorabile din piata de infrastructura. Desi nu am putut elimina integral efectele unor factori externi, precum fluctuatiile de curs valutar, costurile de finantare in crestere sau scaderile din piata de ambalaje, am continuat sa ne consolidam pozitia regionala, cu accent pe profitabilitate. Succesul inregistrat de subsidiarele din afara Romaniei ne fac increzatori ca internationalizarea business-ului TeraPlast este calea corecta si ne dau curaj sa continuam pe acest drum. Integrarea achizitiilor incepe sa genereze beneficii vizibile in cadrul Grupului.
In acest context, am analizat posibilitatea cresterii estimarilor pentru anul acesta, insa am ales o abordare conservatoare. Incertitudinea din piata cu privire la ritmul in care vor continua investitiile in infrastructura in Romania ne-au facut sa fim prudenti, urmand sa revenim asupra unei eventuale revizuiri a cifrelor pe acest an dupa trimestrul al treilea.”, a declarat dl Bogdan Craciunas, Director Financiar al Grupului TeraPlast.
- Ștefan Musgociu, BVB, la The Power Table: Despre noile stimulente fiscale pentru investitori - 09/03/2026
- OMV Petrom: afaceri de 36,6 mld. lei în 2025, profit net în scădere cu 27% - 04/02/2026
- 2Performant vizează extinderea rețelei: 803 magazine online la final de 2025 și 1.200, țintă pentru 2026 - 29/01/2026