Electromagnetica S.A. a vândut 11 microhidrocentrale, pentru 33,55 mil. de lei, conform unui raport transmis Bursei de Valori București.
Potrivit acestuia, în cadrul licitației organizată în data de 7 august 2024, licitație competitivă deschisă cu strigare, a fost adjudecat activul constând în 11 Centrale Hidroelectrice de Mica Putere (CHEMP-uri) situate în bazinul hidrografic al râului Suceava, compuse din teren, construcții și echipamente, toate deținute de ELECTROMAGNETICA S.A., la prețul de 33,55 mil.lei, la care se aplică T.V.A..
Contractul de Transfer Activitate, respectiv Contractul de vânzare – cumpărare (Act Juridic de Transfer de Bunuri), vor fi semnate cu ofertantul adjudecatar conform prevederilor Capitolului IV. Clauze contractuale din Caietul de Sarcini al licitației, în termen de 30 zile lucrătoare de la data semnării procesului – verbal de adjudecare, sub condiția obținerii acordului Consiliului Concurenței, dacă acesta va fi necesar.
In ipoteza în care acest acord nu este obținut în termen de maxim 45 de zile lucrătoare de la semnarea procesului verbal de adjudecare, Contractul de Transfer de Activitate și Contractul de vânzare – cumpărare vor fi încheiate între părți în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la expirarea acestui termen (45 de zile lucratoare de la semnarea procesului verbal de adjudecare), sub condiția suspensivă a obținerii acordului Consiliului Concurenței, adjudecatarul avand obligația de a plăti integral prețul la data semnării Contractului de Transfer de Activitate.
Compania Electromagnetica S.A. este listată la Bursa de Valori București și este controlată în proporţie de 65,5% de Infinity Capital Investments.
- Participa la Forumul Pietei de Capital 2026 - 15/09/2026
- The Power Table: Radiografia T2 2026 – Ce ne spun rezultatele companiilor listate la BVB? - 29/08/2026
- Christian Tour: venituri totale de 184,7 milioane de lei în S1 2026, în creștere cu 12% față de S1 2025, iar profitul net a avansat cu 15%, la 6,3 milioane de lei - 25/08/2026