Ce rezultate financiare a publicat Agroland Agribusiness S.A. pentru anul 2022. Cum au evoluat principalii indicatori, precum activele, datoriile, veniturile, cheltuielile si profitul.
Agroland Agribusiness are ca obiect principal de activitate vanzarea de input-uri pentru agricultura conventionala si agricultura organica. Principalele input-uri agricole comercializate de Agroland Agribusiness sunt fertilizantii, pesticidele, semintele si combustibilii. Astfel, Societatea comercializeaza intregul set de input-uri necesare fermierilor. In prezent, modelul de business al acestei linii de afaceri este comercializarea produselor achizitionate de la producatori interni si externi, catre fermierii ce detin o suprafata agricola considerabila, insa si dezvoltarea, impreuna cu partenerii furnizori, a produselor cu formulari proprii. In viitorul apropiat, Societatea are in plan extinderea gamei de produse proprii, personalizate.
Rezultate financiare Agroland Agribusiness S.A. – T4 2022
[pms-restrict]
Activele imobilizate mai mici cu -72%, ca urmare a scaderii cu 8 milioane lei a Imobilizărilor financiare. Scăderea a fost determinată de returnarea în ianuarie 2022 a împrumutului acordat de Agroland Agribusiness companiei-mamă, Agroland Business System.
Activele circulante s-au dublat, in special ca urmare a stocurilor mai mari cu 539%. Creantele cresc si ele cu 3,5 milioane lei, iar Casa si conturile la banci cu 1 milion lei. Cresterea stocurilor este legata de strategia companiei de a fi pregătită în permanență în contextul în care numărul de clienți a crescut constant. În ceea ce privește creanțele, acestea au crescut ca urmare a dublarii cifrei de afaceri. Cele mai multe creante au scadența la 30.07.2023 si doar 0,5% din suma sunt creanțe care au depășit scadența.
Datoriile pe termen scurt au crescut cu 67%, ca urmare a maririi datoriilor către furnizori care au crescut pe fondul unei cifre de afaceri mai mari. În plus, compania a contractat în 2022, un împrumut de 2 milioane de lei pentru desfășurarea activităților.
Datoriile pe termen lung au un plus de 27%, doua treimi fiind obligațiuni corporative (AAB26), o treime fiind un credit bancar si costuri de leasing.
Cifra de afaceri s-a dublat, la fel si cheltuielile din exploatare. Dintre acestea, cel mai mult au crescut cheltuielole cu marfurile (+30 milioane lei), ca urmare a creșterii afacerii precum și scumpirilor generale cauzate de inflație. Cresterea reducerilor comerciale oferite, impreuna cu cresterea cu 1 milion lei a cheltuielilor financiare a determinat o stagnare a profitului brut si net, care a avansat doar cu 3%.
[embedyt]https://www.youtube.com/watch?v=gNu-C8uhqPQ[/embedyt]
[/pms-restrict]
