Ce sunt ETF-urile și care sunt avantajele acestora


De multe ori investitorii se gândesc dacă să aleagă acțiuni individuale sau ETF-uri atunci când investesc pe piața de capital. Dacă despre acțiuni știm că sunt dețineri de capital în anumite companii, haideți să vedem ce sunt ETF-urile despre care poate am auzit, dar fără să știm exact ce reprezintă.

ETF-urile sau Exchange Traded Funds sunt tipuri de fonduri de investiții care urmăresc performanța unui anumit indice bursier, al unui sector, al unui activ, etc.

Un avantaj major este că printr-un singur instrument, poți avea expunere diversificată pe o anumită clasă de active, pe o piață sau pe o regiune geografică.

De exemplu, dacă ți-ai dori să investești în companiile prezente în indicele S&P 500 sau NASDAQ, ar trebui să cauți un ETF care urmărește replicarea indicilor respectivi. Astfel poți investi fără a cumpăra individual acțiuni din fiecare companie în parte, fara a sta sa faci o analiza financiara a fiecarei companii, etc.

Dar poți investi în ETF-uri specifice și altor zone geografice sau sectoare: energie, IT, sănătate, etc.

De asemenea, prin intermediul ETF-urilor, ai posibilitatea să investești în materii prime precum aur, petrol, fără a le deține efectiv fizic, dar având astfel opțiunea să-ți diversifici portofoliul investițional.

Un alt avantaj este dat de faptul că instrumentele financiare de acest tip sunt tranzacționate pe piața de capital, așadar pot fi cumpărate și vândute la fel de ușor precum acțiunile companiilor listate la bursă. Dacă, de exemplu, ai ales deja unul sau mai multe ETF-uri și ai investit, însă la un moment dat ai nevoie de bani, deși inițial nu ți-ai propus să vinzi, o poți face similar cu a vinde acțiuni din portofoliu. Trebuie doar să te încadrezi în intervalul de timp în care piața este deschisă și să accesezi platforma brokerului.

Așadar, ca investitor, ai un control mai mare asupra investițiilor și în funcție de context, poți chiar reacționa rapid la schimbările din piață, îți poți reajusta portofoliul și multe altele.

De asemenea, un alt avantaj este dat de mulțimea datelor publice despre componența și istoricul performanței ETF-urilor. Poți găsi în prospectele aferente toate informațiile detaliate, încă înainte de a lua decizia de achiziție.

Prin urmare, când vorbim de investiții, ETF-urile reprezintă una dintre opțiunile facile de tranzacționare.

Pentru a investi în aceste instrumente, așa cum spuneam mai sus, este necesar să îți deschizi un cont la un broker autorizat și să cauți ETF-urile care se potrivesc obiectivelor tale investiționale.

(P)
Una dintre opțiuni este oferită de XTB, prin platforma de tranzacționare xStation.
Poti deschide un cont de tranzactionare pe platforma xStation5 XTB și beneficiezi, în acest moment, de comision 0% la cumpararea și vanzarea de ETF-uri și peste 3000 de acțiuni cu deținere listate în SUA și Europa. Prin intermediul XTB România poți cumpăra acțiuni fracționate și ETF-uri fracționate. Poți începe să investești cu doar 10 EUR.

De asemenea, XTB România organizează astăzi, începând cu ora 19:00 webinarul „Investiții Smart cu BlackRock. ETF-urile momentului”, cu Claudiu Cazacu – Consulting Strategist la XTB România, iar din partea BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, invitat special este Matthias Zeinitzer – Director, Wealth & Institutional Central Eastern Europe.

Principalele teme ale evenimentului:

  • Importanța ETF-urilor și a investițiilor pe termen lung – Află cum ETF-urile pot transforma strategia ta de investiții.
  • Perspective macro pentru anul 2025 – Descoperă tendințele economice și oportunitățile care te pot ajuta să îți optimizezi portofoliul.
  • Transformarea AI – Explorează impactul revoluției tehnologice asupra piețelor financiare și cum inteligența artificială redefinește viitorul investițiilor.
  • Viitorul investițiilor globale – Discutăm tendințe bursiere și cum să te pregătești pentru a profita de schimbările din peisajul financiar mondial.

Pentru a urmări webinarul, te poți înscrie pe link-ul de mai jos:
https://geolink.xtb.com/Dk9bg

Ina Iliescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *