Mihai Căruntu, vicepreședinte AAFBR, a fost alături de noi, la ediția curentă a The Power Table, cu o analiză referitoare la sezonul rezultatelor financiare ale companiilor listate la Bursa de Valori București.
Una dintre ideile de ansamblu a fost cu privire la dividende și genul de companii recomandate investitorilor de retail: „Anul acesta noi am avut la Petrom și Hidroelectrica 6-7% dividend și cred că pentru marea masă a investitorilor mai puțin specializați de retail sunt recomandate aceste acțiuni la companiile mari care le asigură accesul la un dividend rezonabil”.
Despre scăderile de profitabilitate, Mihai Căruntu ne-a spus că unele sunt „companii de calitate. Fac investiții. A se vedea Medlife cum crește prin achiziții, spitale noi, la fel și Teraplast ș.a. și atunci eu nu penalizez compania prin într-un preț mai mic de tranzacționare vânzând. Am încredere că în doi trei ani vor recupera. […] Sunt de acord să stau într-o acțiune aparent scumpă și se vede lucrul acesta și acum: evaluările sunt sus, dacă vorbim de Teraplast și Medlife, dar dacă bioritmul investitorilor e pozitiv atunci ei își mențin pariurile. Da, aștept compania care mi-a livrat performanță în trecut să îmi livreze și în viitor”.
În ceea ce privește Hidroelectrica, analistul opinează că „Față de estimările de preț de la listare prețul mediu al curentului a fost mai scăzut anul trecut și a fost și un an hidrologic slab. Dar randamentul dividendului pentru cei care au subscris acțiuni în IPO, dacă nu mă înșel, pentru dividendul încasat anul trecut a fost de peste 10%. Anul acesta a fost de 7%. Anul hidrologic poate fi mai e mai bun sau mai rău, dar ceea ce este important este prețul curentului.”
Pentru a afla mai multe despre companiile menționate, dar și despre Romgaz, Transgaz, One United, Sphera Franchise Group, Purcari Wineries ș.a., vă invităm să urmăriți online înregistrarea evenimentului financiar The Power Table.
- Electro-Alfa International, inclusă în indicele BET la doar șase luni de la listarea pe piața principală a BVB - 21/09/2026
- Agroserv Măriuța, producătorul Lăptăria cu Caimac, raportează afaceri de 48,2 milioane de lei în S1 2026, pe fondul unui an dominat de prudență financiară - 17/09/2026
- Ministerul Finanțelor listează la BVB a 40-a ediție a titlurilor de stat Fidelis, atrăgând aproape 850 de milioane de lei - 17/09/2026