S.N.G.N. Romgaz S.A. este unul dintre cei mai mari producatori si furnizori de gaze naturale din Romania.
Romgaz este o societate administrata in sistem unitar, organele de conducere corporative ale companiei fiind: Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Administratie si Directorul General. Actionarul majoritar al companiei este Statul Roman prin Ministerul Energiei.
Compania are o experienta vasta in domeniul explorarii si producerii de gaze naturale, istoria sa incepand acum mai bine de 100 de ani, in 1909, cand a fost descoperit primul zacamant de gaze naturale in Bazinul Transilvaniei, la Sarmasel. Actuala forma juridica de organizare a Romgaz dateaza din anul 2001. Sediul social al companiei este la Medias, judetul Sibiu, Romania.
Rezultate financiare Romgaz S.A. – T3 2022
[pms-restrict]
Activele imobilizate cresc ca urmare a majorarii altor imobilizari necorporale. In ceea ce priveste activele circulante, vedem o scadere de -21%, generata de o scadere semnificativa a contului „Alte active financiare”, compensat cu o crestere a Creanţelor comerciale şi a altor creanţe.
Datoriile pe termen scurt semnificativ mai mari (+177%), in special ca urmare a cresterilor inregistrate cu „Alte datorii” (aprox 800 mil lei) si a Imprumuturilor bancare (321 mil lei), fata de 0 lei la 9l 2021.
Datoriile pe termen lung s-au dublat, in special ca inregistrare a unei sume de 1,2 mld lei ca si imprumuturi bancare.
Cifra de afaceri la 9 L 2022 a înregistrat o creștere de 209% (7,31 mld. lei) faţă de perioada similară a anului anterior. Veniturile din vânzarea gazelor au fost de 9,28 mld. lei vs. 2,98 mld. lei la 9L 2021. Creșterea veniturilor s-a datorat majorării semnificative a prețurilor de vânzare. Din punct de vedere cantitativ, livrările de gaze naturale au scăzut cu 6,22% față de perioada anterioară.
Veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au înregistrat o creștere de 65,58% comparativ cu perioada anterioară, ca urmare a evoluției pozitive a serviciilor de rezervare capacitate (+45,9%, respectiv, +65,3 milioane lei) și serviciile de injecție (+211,5%, respectiv, +64,0 milioane lei). Serviciile de extracție a gazelor din depozit au scăzut cu 4,7%. Veniturile consolidate din vânzarea de energie electrică au înregistrat o creștere de 592,59%, la o producție în creștere cu 97,02%.
Costul mărfurilor vândute a înregistrat o diminuare în primele 9 luni din 2022 față de perioada anterioară similară de 92,1 milioane lei. Costul gazelor achiziționate pentru revânzare a scăzut cu 93,43% (-208,4 milioane lei) deoarece nivelul gazelor achiziționate pentru revânzare a fost nesemnificativ, în timp ce costurile cu dezechilibrele din activitatea de vânzare a energiei electrice au crescut cu 487,9% (+115,8 milioane lei), în urma opririi neprogramate a CET Iernut în luna august (Romgaz a trebuit să achiziționeze energia electrică din piață, in aceasta luna).
Majorarea veniturilor din investiții este datorată creșterii semnificative a ratelor de dobândă obținute de Romgaz pentru plasarea disponibilităților în depozite bancare.
Alte cheltuieli au înregistrat o creștere cu 565,16% față de perioada ianuarie-septembrie 2021. Creșterea de 5,95 mld. lei este cauzată în principal de majorarea cheltuielilor cu impozitele și taxele. Cheltuielile consolidate cu redevența au crescut cu 1,14 mld. lei (+330,1%) față de anul 2021, iar impozitul pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor a crescut în 2022 cu 4,56 mld. lei (+1.252,4%) comparativ cu 9L 2021. În 2022, pentru producătorii de energie electrică a fost introdus un impozit pe veniturile suplimentare din vânzarea de energie electrică, respectiv o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică; valoarea aferentă a fost de 293,9 milioane lei.
Avand in vedere dinamica mai buna cu care au crescut veniturile vs. cheltuieli, Romgaz a raportat la 9L 2022 un profit in crestere cu +93%, respectiv 2,24 mld. lei.
[embedyt]https://www.youtube.com/watch?v=FD8Z39c_4yk[/embedyt]
[/pms-restrict]
