Graba mare pe Bursa romaneasca! Desi in urma cu cateva zile nu aveam nici un semn de debut al IPO-ului Sphera Group (SFG) pe piata, in doar doua zile am primit stirea si prospectul avem si posibilitatea de a subscrie.

Avand in vedere ca o decizie de cumparare in IPO trebuie foarte bine analizata de investitori, rapiditatea de desfasurare a ofertei ma face sa ridic din sprancene. De altfel, nu este singurul amanunt care ma va face sa stau deoparte. Lipsa discount-ului pentru retail, coroborat cu analiza actionariatului Sphera Group si a vanzatorilor, ridica mari semne de intrebare.

In primul rand, lipsa discountului este sinonima cu lipsa de interes a companiei pentru investitorii de Retail. In piata a aparut zvonul ca emitentul ar fi batut deja palma cu o serie de institutionali, ceea ce ar transforma IPO-ul intr-un simplu exit, o schimbare de actionariat mai transparenta.

In al doilea rand, citind lista actionarilor actuali ai Sphera Group, aflu ca 2 dintre cele 5 companii care fac parte din actionariat sunt offshore-uri cu sediul in Cipru. O a treia, M.B.L. Computers, este controlata de Nicolae Badea, actionar la FC Dinamo si ginerele lui Ion Dinca, supranumit inainte de 1989 si “Ion TeLeaga”, din cauza formatiei lui de militian. Conform Wikipedia, Domnul Badea este detinatorul francizelor pentru Romania ale restaurantelor Pizza Hut si KFC, practic el este Sphera Group.

Nicolae Badea se afla printre cei doi vanzatori in IPO, alaturi de Lunic Franchising and Consulting Ltd. care, practic, isi lichideaza participatia.

Nu in ultimul rand, prospectul de listare, aparut cu o zi inainte sa inceapa efectiv IPO-ul, are nu mai putin de 489 de pagini!!! O lectura consistenta pentru un investitor interesat sau un broker care ar dori sa recomande clientilor sai cumpararea in IPO pentru Sphera Group.

In ceea ce priveste pretul, acesta este 18-23 de ori mai mare in comparatie cu profitul pe anul 2016. Desi am inteles ca PER-ul companiilor de profil listate in regiune ar fi intre 5 si 50, personal sunt de parere ca oferta este cam piperata.

Un alt semnal de alarma, este lunga lista a factorilor de risc care pot influenta activitatea companiei. Este de inteles ca acestia sa existe, dar lungimea listei, in conditiile in care prospectul de listare precizeaza clar, in repetate randuri, ca investitorilor nu li se garanteaza nimic (pana la un punct este o afirmatie corecta, in acord cu legislatia pietei de capital), imi ridica semne de intrebare.

Dar sa parcurgem lista acestor factori, care tin strict de activitatea companiei:

  • Drepturile noastre de a gestiona unitatile sub brandurile KFC, Pizza Hut si Taco Bell depind de contractele de franciza incheiate cu Yum!
  • Activitatea noastra depinde de relatia noastra cu Yum! si de capacitatea noastra de a respecta cerintele Yum!
  • Este posibil sa nu reusim sa dezvoltam numarul minim de restaurante impus de Yum!
  • Imposibilitatea Yum! de a-si proteja drepturile de proprietate intelectuala pe care le detine, inclusiv marcile acesteia, ar putea afecta negativ rezultatele noastre operationale;
  • Ne desfasuram activitatea intr-o piata foarte competitiva, iar competitia este estimata a creste in anii urmatori;
  • Depindem de furnizorii nostri, iar lantul de furnizare poate fi intrerupt brusc;
  • Cresterea preturilor la materiile prime sau a altor costuri operationale ar putea duce la reducerea marjelor noastre de profit operational;
  • Pretentiile legate de raspunderea privind produsele sau pandemii legate de carnea de pui ar putea avea un efect negativ asupra increderii consumatorilor in siguranta si calitatea produselor noastre;
  • Exista posibilitatea sa nu putem atrage sau pastra suficient personal calificat, inclusiv din cauza costurilor ridicate cu forta de munca;
  • Depindem de managementul nostru si de personalul cheie;
  • Este posibil sa nu reusim sa implementam strategia noastra de extindere;
  • Am intrat de curand pe piata din Italia si am deschis restaurante KFC in orase in care brandul KFC este nou;
  • Am lansat si vom dezvolta in continuare brandul Taco Bell pe piata din Romania;
  • Imposibilitatea de a gasi sub-francizati ar putea avea impact asupra serviciilor de livrare ale Pizza Hut Delivery;
  • Ne desfasuram activitatea intr-un sector care impune obtinerea unui numar de autorizatii, aprobari, licente si permise pentru fiecare restaurant;
  • Este posibil ca autorizatiile si permisele noastre de functionare sa fie deficitare;
  • Sunt necesare autorizatii de securitate la incendiu pentru toate restaurantele noastre;
  • Administrarea si inchirierea unui portofoliu extins de locatii ne expun unor potentiale pierderi si genereaza raspunderi;
  • Obligatiile si situatiile de nerespectare din contractele noastre de credit care vizeaza gradul de indatorare ar putea limita capacitatea noastra de a incheia anumite tipuri de tranzactii si ar putea avea un impact negativ asupra lichiditatii noastre;
  • Suntem expusi riscului de fluctuatie a cursului de schimb valutar;
  • Suntem expusi riscurilor generate de fluctuatia ratei de dobanda;
  • Putem fi expusi la pretentii sau dispute aparute in cursul obisnuit al activitatii;
  • Potentiala incapacitate de a proteja integritatea si securitatea informatiilor personale ale clientilor si angajatilor nostri ar putea genera costuri substantiale, ne-ar expune la litigii si ne-ar afecta reputatia;
  • Este posibil sa nu reusim sa asiguram trasabilitatea deseurilor de ambalaje recuperate/reciclate;
  • Trebuie sa mentinem un anumit numar de polite de asigurare care sa acopere o sfera larga de potentiale raspunderi;
  • Greva sau o alta intrerupere a activitatii ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitatii noastre;
  • Situatia deficitara a retelei de drumuri din Romania poate afecta negativ activitatea Pizza Hut Delivery;
  • Sistemele noastre informatice si implementarea unui program Enterprise Resource Planning (ERP) pot esua sau pot prezenta deficiente de functionare, ceea ce ne-ar putea afecta operatiunile si activitatea;
  • Orice modificari ale regimului legii privind alimentatia din Romania si din alte tari in care ne desfasuram activitatea pot genera angajarea unor costuri de conformitate semnificative;
  • Orice majorare a impozitelor sau modificare a legislatiei fiscale poate avea un impact negativ asupra rezultatelor noastre operationale;
  • S-ar putea sa nu reusim sa respectam de fiecare data regulile privind pretul de transfer;
  • Deductibilitatea cheltuielilor si a TVA poate fi limitata;
  • S-ar putea sa fim obligati sa implementam IFRS 16 (Contracte de inchiriere incepand cu 1 ianuarie 2019 sau ulterior acestei date;
  • Echipa noastra de conducere si membrii Consiliului de Administratie au experienta limitata in conducerea unei societati listate, iar respectarea cadrului de reglementare ne poate distrage atentia de la administrarea activitatii noastre;
  • Restaurantele noastre si echipamentele din restaurantele noastre pot fi deteriorate sau distruse ca urmare a unor evenimente sau factori care se afla in afara controlului nostru;
  • Suntem expusiin mod direct sau indirect riscului reputational.

Ce spune, pe scurt, prospectul de listare Sphera Group:

  • Simbol Sphera Group – SFG;
  • Capitalul social este impartit in 38.799.340 actiuni cu valoare nominala de 15 RON si acordand dreptul la un vot in cadrul adunarilor generale ale actionarilor Societatii;
  • Pretul de oferta in IPO: 25 – 33 lei pentru o actiune;
  • PER de 18-23, profitul previzionat de ZF pe actiune fiind de 1,38 lei;
  • Oferta IPO: 9.831.753 actiuni ordinare, nominative;
  • Cifra de afaceri Spera Group pe 2016: 514.475.000 lei;
  • Profit Spera Group 2016: 48.700.000 lei;
  • Profit Spera Group 2017 S1: 27.202.000 lei;
  • Politica de dividende:
    Consiliul de Administratie intentioneaza sa recomande AGOA ca Societatea sa distribuie 100% din profitul de repartizat in fiecare an, cu amendamentul ca 5% din profitul anual va trebui a locat catre rezerva legala pana cand aceasta ajunge la nivelul minim de 20% din Capitalul societatii;
  • Suma obtinuta din vanzarea actiunilor – 311.014.220 lei – merge catre actionarii vanzatori;
  • Oferta este impartita in doua transe:
    – un procent de 15% din Actiunile Oferite va fi oferit initial oricaror Investitori de Retail;
    – un procent de 85% din Actiunile Oferite va fi oferit catre Investitori Institutionali;
  • Investitorii de Retail trebuie sa subscrie Actiunile Oferite la pretul fix de 33 lei/Actiune, in timp ce Investitorii Institutionali pot subscrie la orice pret din intervalul de pret de oferta. Pretul Final de Oferta pentru Transa Investitorilor de Retail este egal cu Pretul Final de Oferta pentru Transa Investitorilor Institutionali;
  • Actionarii vanzatori sunt: Lunic Franchising and Consulting Ltd, o societate organizata si functionand in baza legilor din Cipru si M.B.L. Computers S.R.L., o societate organizata si functionand in baza legilor din Romania;
  • Perioada de Oferta – 8 Zile Lucratoare, de la data de si incluzand 24 octombrie 2017 si pana la data de si incluzand 2 noiembrie 2017;
  • Data Alocarii – 2 noiembrie 2017. Pretul Final de Oferta va fi stabilit cel mai tarziu in ziua lucratoare care urmeaza datei alocarii;
  • Societatea declara ca, la data de 30 septembrie 2017, valoarea totala a datoriilor purtatoare de dobanzi era de 51,0 milioane RON, valoarea totala a capitalizarii acesteia era de 151,4 milioane RON, in timp ce valoarea datoriei nete a acesteia era de 8,60 milioane RON.

Cum ti se pare pretul actiunilor Sphera Group? Spune-le si prietenilor tai

Imparte aceasta informatie cu prietenii tai:

Aboneaza-te la Newsletter-ul BVBescu.ro si primesti gratuit E-book-ul Cum sa investesti la Bursa!

* obligatoriu
Mircea Iliescu
Sunt pe:

Mircea Iliescu

Investitor at Bursa de Valori Bucuresti
Investesc la Bursa din 2010. Din 2013 fac blogging@BVBescu.ro, unde povestesc despre greselile pe care le-am facut, strategiile pe care le-am testat si viziunea mea despre evolutia viitoare a Bursei. Promovez literatura si educatia copiilor si sunt pasionat de filatelie. Impreuna cu jumatatea mea mai buna, prestez servicii de web&social admin, webdesign, si SEO.
Mircea Iliescu
Sunt pe: