Finalul de an ne-a aruncat intr-un trend usor descrescator, iar problemele din China au facut ca in prima zi de tranzactionare a lui 2016, sentimentul negativ sa persiste. Inceputul de an este un moment cat se poate de bun pentru a ne uita impreuna peste grafice, in incercarea de a intui „ce o sa avem noi aiiiici…”
Albalact S.A.
Recunosc, in ultimul an am devenit un fan al producatorului local de lactate. Atentia mi-a atras-o pentru prima data in iunie, cand lumea a inceput sa vorbeasca de Albalact dar, cu adevarat surprins am ramas la final de 2015, cand am aflat ca ardelenii sunt lideri de piata in Romania, incheind anul in fata unor companii straine mari, precum Danone. Grafic vorbind, Albalact a avut o a doua jumatate de an destul de buna, o crestere de 35-40% a capitalizarii pe bursa. Avem in mod cert un trend general ascendent si o potentiala formare a une figuri Head and Shoulders. Daca aceasta se confirma, ALBZ va inregistra noi maxime, cel mai probabil tot la limita superioara a canalului ascendent.
Ne pregatim sa punctam un an de la debutul corectiei pe BVB. In 11 luni, cotatiile au coborat peste 30%, pe fondul lipsei de listari importante si, implicit, al rezultatelor slabe obtinute de emitent. Momentan, BVB ramane supraevaluata, la un PER de 20 si un profit la 9 luni de nici 5.000.000 lei. Fara ajutor din partea statului roman, este foarte probabil ca actiunile BVB sa ajunga la un pret de 18-20 lei.
Impact Developer & Contractor S.A.
Dupa ce in 2014 si-au dublat valoarea pe Bursa, actiunile IMP s-au corectat pe tot parcursul anului 2015. Pe final de an, am asistat la strapungerea descendenta a canalului de trend si o potentiala spargere a suportului de la 1,00 lei. Daca nu intoarce, IMP ar putea testa in curand zona 0,80 lei, revenind astfel de unde a plecat in urma cu 2 ani.
Producatorul de medicamente a avut o evolutie foarte buna in ultimii ani, generata si de distributia de dividende generoase. Se pare ca pentru prima data in ultimii ani, nu vom avea o crestere a profitului fata de anul anterior. Asadar, este posibil ca SCD sa nu mai repete evolutia buna generata de asteptarile legate de dividend. Chiar si asa, un randament de 10% este posibil. Tehnic, SCD ar putea reveni in perioada urmatoare in zona 1,80 lei, unde avem si un suport destul de puternic. In functie de rezultatele pe care Zentiva le va anunta, vom avea si evolutia ulterioara a cotatiilor.
- Listarea Hidroelectrica la Bursă – Vânzare de acțiuni de peste 8,8 miliarde lei – Care este intervalul de pret pe actiune? - 23/06/2023
- The Power Table – interviu cu Alexandru Stânean – CEO Teraplast SA - 30/05/2023
- The Power Table – Interviu cu Stefan Musgociu – Bursa de Valori Bucuresti - 25/05/2023