investeste eficient, grafic, actiuni, investitii, profitAti observat cum, la final de an avem tendinta de a face retrospective? Ce am facut, ce regretam, ce ne propunem. 2015 este deja uitat! 2016 este o promisiune…

Nu vreau sa fac parte din cor, asa ca m-am gandit sa va povestesc mai bine despre ce am invatat anul trecut, tranzactionand la Bursa de Valori Bucuresti. Am facut nu demult, o corelatie intre stilul de sofat si cel de tranzactionare si despre felul in care cele doua au suferit schimbari in ultimul an, in cazul subsemnatului. Ei bine, prima invatatura ati aflat-o deja de acolo.

1. Am invatat sa imi tin nervii in frau si sa nu mai vand la primul semn de corectie

Am gresit in doua randuri in acest an: o data cand am vandut actiunile Banca Transilvania atunci cand am observat primele semne de oboseala, in raliul din prima parte a anului. Daca nu vindeam in zona 2,40-2,50 lei, obtineam un randament cu 10% mai mare. Chiar si asa, ma pot declara satisfacut. Sunt insa nemultumit de faptul ca nu mi-am optimizat castigurile de pe urma acestei achizitii.

A doua greseala a fost legata de “Lunea neagra”. In momentul in care am vazut ce tavalug vine din toate partile, m-am adapostit pe cash, acceptand pierderile aferente. Desi parea ca vine potopul, piata s-a linistit repede, iar pierderile au fost acoperite fara probleme.

2. Dividendele sunt bune, atat timp cat piata este bullish

Pentru al doilea an la rand, cei care au cumparat actiuni pentru a beneficia de dividende a pariat corect. Tactica este ok in conditiile in care piata este pe un fagas pozitiv, dar se transforma intr-un dezastru daca investitorii isi pierd interesul dupa data de inregistrare. In concluzie, voi ramane fidel tacticii mele de a cumpara in asteptarea unui dividend promitator, pentru a profita de raliul pe care il va genera anuntarea acestuia.

3. Este bine sa urmaresti o plaja mai extinsa de emitenti, inclusiv pe cei mai putin lichizi – aici, mare atentie, te poti arde!

Sigur, odata ce ai ajuns sa capeti ceva experienta la Bursa, este destul de usor sa urmaresti un numar mai mare de emitenti, in vederea unei posibile cumparari. Totusi emitentii mai putin lichizi si asa numitele “penny stocks” pot genera palpitatii investitorilor.

Din cand in cand, mai plec la cumparaturi de actiuni ieftine. S-a intamplat in acest an cu Oltchim (OLT), cu Rompetrol Rafinare (RRC) si cu Albalact (ALBZ). Cu ultimele doua am avut mici surprize neplacute, cand am incercat marea cu degetul. S-a dovedit ca momentul intrarii la cumparare a fost unul nefericit. Nu mi-a iesit, dar pierderea generata a fost mica. La Oltchim am fost la un pas de dezastru – dar am avut un noroc mare de tot…

4. Niciodata sa nu intri la cumparare dupa raliuri de 15% pe zi – este posibil ca raliul sa nu mai continuie

Dupa experienta Oltchim, unde am avut 4 zile de cresteri de 15%, mi-am zis ca incercarea moarte nu are. Cum spuneam mai sus, am fost curios daca figura se va repeta si cu Rompetrol Rafinare (RRC). Ghinion – vorba lui – Klaus Iohannis! M-am ales cu o mica pierdere de 5% si cu o promisiune de a ma cuminti…

5. Piata AeRO este momentan destul de slabuta si nu se dovedeste o alternativa reala

Anuntata cu surle si trambite, piata AeRO a reusit sa fie deocamdata doar un ciur pentru Rasdace. Din sutele de C.A.P.-uri si Agromecuri s-a ales praful, pe AeRO ajungand putin sub 300 de companii. Foarte putine sunt insa lichide, asta si din cauza faptului ca nu prea avem emitenti valorosi si care sa si accepte transparenta pe care o cauta investitorii. In plus, multe dintre actiunile listate pe AeRO sunt volatile. Iau numai cazul ultimei listate – Life Is Hard (LIH), care creste si scade 10% cu lejeritate intr-o singura sedinta de tranzactionare.

6. A devenit interesanta ideea stabilirii unui mix investitional in actiuni pe termen lung, actiuni pe termen scurt, fonduri de investitii pe obligatiuni si produse precum Banca pentru locuinte

Nu am inventat eu ideea de a nu pune toate ouale intr-un singur cos. M-am tot gandit in ultima perioada la modalitati satisfacatoare de diversificare a portofoliului. Nu renunt la strategia de a cumpara actiuni cu scopul de a obtine randamente bune pe termen scurt. Dar mi se pare interesanta ideea de a investi intr-un mix de actiuni serioase, pentru un termen mai lung, in ideea in care mi-ar putea iesi un randament anual de aproximativ 10%. Totodata, simt nevoia sa nu ma cantonez strict in Bursa. Acesta este motivul pentru care pe final de an am investit in produsul Banca pentru locuinte. De aici as putea atrage un randament anual de 6%. Urmatorul pas ar fi unul sau mai multe fonduri de investitii denominate in obligatiuni, in ideea ce un randament de pana in 9-10% p.a. nu ar fi chiar rau. Urmaresc deja doua astfel de fonduri – mai multe amanunte voi oferi la momentul potrivit.

Imparte aceasta informatie cu prietenii tai:

Aboneaza-te la Newsletter-ul BVBescu.ro si primesti gratuit E-book-ul Cum sa investesti la Bursa!

* obligatoriu
Mircea Iliescu
Sunt pe:

Mircea Iliescu

Investitor at Bursa de Valori Bucuresti
Investesc la Bursa din 2010. Din 2013 fac blogging@BVBescu.ro, unde povestesc despre greselile pe care le-am facut, strategiile pe care le-am testat si viziunea mea despre evolutia viitoare a Bursei. Promovez literatura si educatia copiilor si sunt pasionat de filatelie. Impreuna cu jumatatea mea mai buna, prestez servicii de web&social admin, webdesign, si SEO.
Mircea Iliescu
Sunt pe: