Companiile listate la Bursa de Valori Bucuresti isi publica in prima parte a lunii februarie rezultatele financiare pe trimestrul IV si, implicit, pe anul 2017. Este momentul bilantului, in care putem face primele previziuni legate de distributia de dividende pentru anul fiscal anterior. In functie de cat de generoase se anunta potentialele dividende, putem determina in buna masura evolutia cotatiilor actiunilor pentru lunile urmatoare, pana dupa AGA. Asta daca reprezentantii Guvenului nu vor face declaratii neasteptate, in stilul Ministrului de finante Misa din vara lui 2017.

Care sunt companiile care au sanse bune sa performeze in primul trimestru la Bursa

Bursa de Valori Bucuresti

Anul 2017 a fost cel mai efervescent din punctul de vedere al listarilor la Bursa de Valori Bucuresti, de la Criza din 2008 incoace. Am avut 4 listari importante – Digi, Aages, Transilvania Broker si Sphera Group, dar si emisiuni importante de obligatiuni, din partea unor companii precum Impact Developer, Globalworth, Unicredit, Superbet sau Bittnet System.

Asadar, in termeni de comisioane si incasari, Bursa de Valori Bucuresti s-a descurcat destul de bine. Suficient, cel putin, pentru ca dupa primele noua luni din an sa aiba un profit de 7,38 milioane lei, cu 72% mai mare fata de cel din anul anterior. Avand in vedere rata obisnuita de distributie a dividendelor oferite de BVB, rezulta un potential castig de 0,90 lei per actiune, din profitul obtinut pe primle trei trimestre. Ca prognoza, valoarea dividendului pentru anul 2017 ar trebui sa se situeze in zona 1,20-1,50 lei, respectiv un randament in jurul a 5%, la pretul actual al unei actiuni.

Pe de alta parte, avem un nou Director General al Bursei. Dupa o jumatate de an de incertitudine de la expirarea mandatului lui Ludwig Sobolewski, avem din nou o imagine clara a directiei pe care BVB o va urma. Important este si faptul ca noul director provine din randul bancilor, respectiv din Corporate, aspect care da sperante pentru un management eficient.

In ceea ce priveste analiza tehnica a emitentului, avem cateva aspecte importante: media mobila la 15 zile a trecut peste cele la 30 si 45 de zile – ceea ce arata un potential de crestere pe termen scurt. Acelasi lucru ne arata benzile Bollinger si indicatorii RSI MACD si ROC. Per ansamblu, cotatia BVB ar putea reveni in zona in care se tranzactiona la mijlocul anului trecut, respectiv 34-35 lei.

Bittnet Systems

Compania IT este una dintre preferatele mele. Bittnet este un emitent a carui business a cunoscut o dezvoltare extraordinara in ultimii ani. Ce-i drept, greul de abia acum incepe, bucurestenii venind de la o cifra de afaceri relativ mica in 2015. Totusi, BNET este o companie destul de supla care, foarte important, ofera servicii. Acest lucru inseamna ca are costuri mici sau rezonabile, nevoia de investitiile nu este excesiva iar marja de profit – importanta. Bittnet si-a construit succesul la Bursa in ultimii doi ani si jumatate distribuind profitul sub forma de actiuni gratuite. Aceasta operatiune a fost una excelenta pentru investitori: daca in 2015 cumparai 100 de actiuni BNET la un pret de 1,70-1,80 lei, la mijlocul lui 2017 ai fi avut 400 de actiuni, la un pret de 1,10-1,20 lei. Un randament de peste 100% in doar doi ani.

La jumatatea anului 2017, profitul Bittnet nu era deloc grozav dar, compania estimeaza ca acesta va fi unul substantial in T4 2017, cand se vor incheia majoritatea contractelor cu clientii aferente anului 2018.

Din punct de vedere tehnic, cotatiile BNET evolueaza in marje mici in mare parte din timpul anului, singurele momente in care am vazut variatii mai mari fiind dupa anuntarea rezultatelor financiare, a distribuirii de actiuni gratuite sau pe stiri importante legate de companie.

In mod normal, ar trebui ca BNET sa aiba in 2017 un profit macar echivalent cu cel din anul anterior, ceea ce i-ar permite sa distribuie 50 de actiuni gratuite la 100 detinute. Totusi, trebuie sa luam in calcul aici cele doua scenarii: cel negativ, in care BNET nu isi atinge tinta de profit si cel pozitiv (mai probabil), in care profitul va fi mai mare decat cel estimat mai sus, generat de cresterea business-ului prognozata de conducerea companiei.

Asadar, desi Bittnet are potential serios de a genera profit actionarilor din operatiunile pe care le va face la Bursa in 2018, sfatul meu este sa asteptati publicarea rezultatelor financiare pentru a avea un tablou complet care sa genereze decizia de cumparare.

Life Is Hard

Compania IT este un emitent interesant, care in ultimii doi ani a obtinut rezultate financiare interesante. In plus, LIH are o politica de pastrare a profitului in companie prin distribuirea acestuia sub forma de actiuni gratuite. Anul trecut, Life Is Hard a distribuit actionarilor 20 de actiuni gratuite pentru fiecare 100 detinute, asadar un randament de 20%. Un aspect interesant observam in graficul multianual: cotatiile cresc in perioada premergatoarea datei de inregistrare, si este posibil sa fructificati investitia inainte de corectia pretului.

In ceea ce priveste previziunile legate de rezultatele financiare pe anul 2017, in primele noua luni Life Is Hard a obtinut un profit cu 55% mai mic decat in perioada similara din 2016, dar care i-ar permite sa distribuie 13 actiuni gratuite la 100 detinute de catre actionari. Totusi, ca si Bittnet Systems, mare parte din profitul LIH este prognozat sa apara in T4 2017, cand clientii companiei si-au facut bugetele pentru anul curent.

Din punct de vedere al analizei tehnice, datele nu sunt grozave in acest moment, dar Life Is Hard este un emitent cu o evolutie destul de liniara in afara momentelor generate de anuntul rezultatelor financiare, a dividendului sau a stirilor exceptionale. Personal, consider LIH ca o posibila sursa de castiguri in 2018, dar acest lucru se va contura dupa publicarea rezultatelor financiare pe anul trecut.

Farmaceutica Remedia Deva

Este un emitent mai mic, dar extrem de interesant. RMAH a trecut in 2016 prin probleme destul de mari generate de o hotarare de guvern care a obligat compania sa isi reorganizeze activitatea, fapt care i-a generat costuri mari care i-au taiat substantial profitul. Chiar si asa, Remedia a reusit sa castige bani din operatiunile destasurate. In 2017 si-a revenit, reusind sa isi creasca substantial profitul (1069%, la 9M).

Avand in vedere politica de distribuire a dividendelor din profitul companiei, putem estima ca RMAH va oferi actionarilor un dividend de 0,034 lei pentru o actiune din profitul la 9 luni, dar este foarte posibil ca valoarea toatala a acestuia pentru anul 2017 sa fie de peste 0,045 lei. La cotatia actuala a actiunii, inseamna un randament de aproape 15%.

Exista insa o incertitudine, generata de potentiala majorare cu 10.000.000 de Euro a capitalului societatii, care ar putea aduce atat o diluare a participatiilor, cat si a dividendului incasat. Felul in care aceasta majorare va avea loc va fi votata in Adunarea Generala din data de 27 februarie. Pana atunci, vor veni si rezultatele financiare, astfel ca vom avea o idee mai clara asupra potentialelor dividende.

Din punct de vedere tehnic, dupa corectia preturilor generata de anuntul majorarii de capital, vedem o stabilizare a cotatiei, dar si posibilitatea de a recupera pana in zona 0,35-0,36 lei. Daca acest lucru se va produce, iar compania va publica rezultate financiare bune la T4, exista posibilitatea marcarii unui profit destul de bun in urmatoarele 4 saptamani.

Romgaz si Transgaz

O sa iau cele doua companii la pachet, atat pentru faptul ca fac parte din acelasi sector de activitate, dar si pentru ca au – in ceea ce ma priveste – o situatie asemanatoare. Avem doua companii cu rezultate financiare solide, care au Statul Roman ca actionar majoritar, asadar cu o posibila politica de distributie substantiala a dividendelor si in acest an. Estimarile unanime ale randamentelor dividendului sunt de peste 10% pentru fiecare dintre cele doua companii.

SNG a obtinut la 9M 2017 un profit de 1180 milioane lei, ceea ce ar insemna un potential dividend de 4,37 lei pentru o actiune, in timp ce TGN a facut in aceeasi perioada un profit de 433,5 milioane lei, care ar duce dividendul la 54 lei pentru o actiune.

Asadar, doi emitenti cu un potential serios de castig si in 2018.

Banca Transilvania

Managementul bun de care a beneficiat, a dus compania la un pas de a fi cea mai mare banca din Romania. Dupa incertitudinile provocate de declaratiile guvernului Tudose legate de o posibila impozitare a cifrei de afaceri pentru banci, care au provocat o corectie de 15% a pretului TLV, am avut un raliu in ultima luna, generat si de achizitionarea de catre Banca Transilvania si BERD a celei de-a treia banci ca marime din Republica Moldova. Este si primul pas pe care TLV il face in exteriorul tarii, marcand o posibila expansiune regionala.

In plus, profitul de 780 milioane lei obtinut de banca in primele noua luni din 2017, in crestere cu 18,70% fata de perioada similara anterioara, pozitioneaza compania pe primele locuri ca si potential randament din dividende. Desi politica TLV in acest sens este orientata predominant catre distributia de actiuni gratuite, in ultimii doi ani am avut un mix intre actiuni gratuite si dividende in numerar. Conform ultimelor cifre, la T3 2017, Banca Transilvania ar putea sa ofere actionarilor un numar de peste 20 de actiuni la 100 detinute (sau un mix echivalent de actiuni si numerar).

Din punct de vedere tehnic, cotatiile TLV sunt in acest moment pe un trend puternic ascendent, evoluand pe banda superioara Bollinger, cu MACD intrat in teritorul pozitiv si cu media mobila la 15 zile evoluand deasupra celor la 30 si 45 de zile.

Tu care crezi ca vor fi companiile in care merita sa investesti acest an? Spune-le si prietenilor tai!

Imparte aceasta informatie cu prietenii tai:

Aboneaza-te la Newsletter si primesti gratuit E-book-ul Cum sa investesti la Bursa!

* obligatoriu

Dezabonare  |  Actualizare date personale
Mircea Iliescu
Sunt pe:

Mircea Iliescu

Investitor at Bursa de Valori Bucuresti
Investesc la Bursa din 2010. Din 2013 fac blogging@BVBescu.ro, unde povestesc despre greselile pe care le-am facut, strategiile pe care le-am testat si viziunea mea despre evolutia viitoare a Bursei. Promovez literatura si educatia copiilor si sunt pasionat de filatelie. Impreuna cu jumatatea mea mai buna, prestez servicii de web&social admin, webdesign, si SEO.
Mircea Iliescu
Sunt pe: