armi goldman

Care sunt cele 3 reguli de baza in trading, in opinia unui trader cu 15 ani de experienta


Armi Goldman, este un trader experimentat și un formator de succes, recunoscut în întreaga industrie pentru abilitățile sale în dezvoltarea traderilor, de la nivel începător până la niveluri avansate și foarte avansate. În cariera sa de peste 15 ani, Armi a lucrat cu diferite companii, contribuind semnificativ la formarea a peste 12.000 de traderi.

Prezent in cadrul editiei din luna mai a evenimentului financiar online „Earnings Report”, organizat de platforma financiara BVBescu.ro, Armi Goldman a vorbit despre regulile de baza in trading, enumerand cateva dintre cele mai importante. „In general, cand pierzi in trading, trebuie sa vezi de ce ai pierdut – sa iti analizezi toate tranzactiile pierzatoare. Daa ai un jurmal de trading, iti poti da seama de acolo ca ai avut momente in care ai avut tranzactii bazate pe emotii”, explica trader-ul.

Care sunt cele mai importante reguli de baza in trading

1. Fii corect cu tine insuti / insati

Cel mai important, spune trader-ul, este sa iti analizezi corect, atat abilitatile financiare, dar si calitatile psihologice. Nu toata lumea poate face trading cu succes, este posibil sa iti poti valorifica competentele pe o alta nisa din piata.

„Inainte sa iti faci regulile, trebuie sa aduni cateva informatii despre tine, povesteste Armi Goldman. Ca trader, ar fi bine sa ai si o nisa pe care te pricepi mai bine. Poate te pricepi sa faci stock picking, sau investitii pe termen lung, faci trading sau te duci spre crypto. Trebuie sa vezi cat de bine tranzactionezi, ca sa vezi ce sanse ai, ce probabilitati ai sa castigi”.

2. Echilibrul intern este foarte important

Goldman explica: „In viata personala trebuie sa ai liniste. Nu iti trebuie drama, poate nici povara unor credite. Eu tranzactionez din perioada in care nu aveam copii. Intre timp am facut copii si am vazut cum mi s-a schimbat stilul de trading”.

Armi Goldman spune ca tradingul este o meserie vie, care se schimba de-a lungul timpului. Si atunci, trebuie sa fii capabil sa iti adaptez stilul de trading sau sa schimbi instrumentele pe care le tranzactionezi.

3. Fa-ti intotdeauna analiza propriilor tranzactii pierzatoare

Goldman crede ca nu trebuie sa analizezi niciodata tranzactiile castigatoare, pentru ca este neproductiv. In schimb, recomanda analiza celor pierzatoare, pentru ca de acolo poti trage concluzii care te pot ajuta sa intelegi mai bine unde ai gresit sau ce a mers prost.

„Pe masura ce analizezi, la un moment dat iti dai seama ca trebuie sa inveti ceva din aceste tranzactii pierzatoare, explica trader-ul. Si atunci pregatesti tranzactia altfel. O notezi, ai niste motive scrise – trebuie sa ai mai multe motive de acest gen. Ca trader incepator, daca nu iti analizezi constant aceste tranzactii in pierdere, nu se lipeste nimic de tine. Trebuie sa fi organizat, atat in viata privata, cat si in trading”.

Armi Goldman concluzioneaza: „Traderii fac psihoterapie constant. Sunt ajutati sa isi pastreze echilibrul, la fel ca si sportivii de performanta. Este aproape obligatoriu, pentru ca nu poti sa faci performanta fara sa ai niste roti ajutatoare”.

Daca doresti sa investesti in companiile listate pe pietele externe , poti deschide un cont real de tranzactionare pe platforma xStation5 a brokerului XTB, unde beneficiezi, in acest moment, de comision 0% la cumpararea si vanzarea de ETF-uri si peste 3000 de actiuni cu detinere listate la 16 dintre cele mai mari burse de valori din lume. Totodata, sunt disponibile prin intermediul XTB Romania 875 de actiuni fractionate si un numar de 127  ETF-uri fracționate.

Urmareste integral discutia cu Armi Goldman in cadrul evenimentului „Earnings Report – Cum arata sezonul de raportari financiare pe T1 2023 pe pietele externe”, din data de 10 mai 2023:

[Fancy_Facebook_Comments]

Vrei sa ai randamente mai mari decat indicele BET?

Inscrie-te si parcurge Cursul de investitii la Bursa de Valori Bucuresti!

Ai cel putin 9 motive pentru care ar trebui sa urmezi acest curs:

Vino la

Earnings Report

Cum arata rezultatele financiare pe Trimestrul 2 2021 - eveniment online

Esti investitor pe Pietele externe sau esti interesat sa investesti in actiuni, obligatiuni sau CFD-uri listate pe cele mai importante Piete de Capital?

Participa online joi, 5 august 2021, incepand cu ora 18:00 la a doua editie din acest an a Earnings Report din anul 2021!

Analizam “la rece” rezultatele financiare publicate pentru primele 6 luni din anul 2021 de catre companiile listate pe Pietele externe.

Discutam despre cum vor evolua pietele si economiile in perioada urmatoare, care sunt factorii care le vor influenta si care sunt sectoarele asupra carora ar trebui sa ne indreptam atentia.

Accesul la eveniment este GRATUIT.

Completeaza formularul de inscriere si asteapta pe e-mail confirmarea participarii la eveniment.

    Doresc sa ma inscriu la Newsletter-ul BVBescu.ro, pentru a primi articole informative si mesaje comerciale.

    Sunt de acord

    * Datele din acest formular vor fi utilizate pentru mentinerea comunicarii legate de evenimentele BVBescu.ro.

    Sunt de acord

    * Camp obligatoriu de completat

    Vino la

    The Power Table

    Cum arata rezultatele financiare pe Trimestrul 1 2022 - eveniment online

    Esti investitor la Bursa de Valori Bucuresti?

    Participa online miercuri, 18 mai 2022, incepand cu ora 18:00 la a treia editie din acest an a The Power Table din anul 2021!

    Analizam “la rece” rezultatele financiare publicate pentru primele 3 luni din anul 2022 de catre companiile listate la BUrsa de Valori Bucuresti.

    Discutam despre:

    • cum arata rezultatele financiare pe Trimestrul I 2022 si care sunt indicatorii importanti din raportari;
    • care sunt companiile in care inca puteti investi pentru a beneficia de dividendele aferente anului 2021;
    • cum au fost afectate rezultatele companiilior listate la Bursa de Valori Bucuresti de inflatie si de conflictul din Ucraina;
    • care sunt companiile care s-ar putea lista in prima parte a anului 2022.

    Accesul la evenimentul online este GRATUIT, dar necesita inscriere in prealabil si confirmare din partea organizatorilor.

    Accesul la eveniment este GRATUIT.

    Completeaza formularul de inscriere si asteapta pe e-mail confirmarea participarii la eveniment.

      Doresc sa ma inscriu la Newsletter-ul BVBescu.ro, pentru a primi articole informative si mesaje comerciale.

      Sunt de acord

      * Datele din acest formular vor fi utilizate pentru mentinerea comunicarii legate de evenimentele BVBescu.ro.

      Sunt de acord

      * Camp obligatoriu de completat

      Mircea Iliescu
      Sunt pe:

      Lasă un răspuns

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *