Prezent in cadrul evenimentului financiar online „The Power Table – CUm arata rezultatele financiare pe Trimestrul II si cum investim”, Catalin Chis – Director General, Presedinte al Consiliului de Administratie al Life is Hard, companie listata pe Piata AeRO, la Bursa de Valori Bucuresti, a declarat ca societatea intentioneaza sa creasca accelerat in perioada urmatoare, folosindu-se de mecanismele specifice Pietei de Capital.
Daca initial compania IT din Cluj s-a listat pentru a oferi un plus de transparenta in relatia cu partenerii sai, Catalin Chis spune ca experienta acumulata in cei 5 ani ca si societate publica vor fi acum folositi pentru a dezvoltare: „In urma cu cativa ani, am listat compania mai degraba dintr-o perspectiva de evaluare a muncii pe care am executat-o pana la momentul respectiv si dintr-o perspectiva de transparenta fata de partenerii pe care ii aveam si care isi doreau foarte mult sa afle cine mai este partener in Life is Hard. Ca urmare, am listat compania pentru a putea vedea toata lumea cine sunt actionarii societatii si ca nu avem nici un parti prix cu vreun client sau vreun furnizor in mod special.
Ca urmare, in primii ani pe care i-am petrecut listati pe AeRO a parut ca am batut pasul pe loc si ca ne-am dezvoltat relativ putin in comparatie cu ce asteptau unii dintre investitorii si partenerii care au cumparat actiuni LIH. Adevarul este ca, in aceasta perioada ne-am format o serie de mecanisme interne si intelegeri pe care in viitor le vom accesa pentru a ne ajuta sa crestem. Incepand cu finalul anului 2019 – inceputului lui 2020 – ne-am aplecat din ce in ce mai mult spre intelegerea mecanismului de Bursa si, incet-incet, ne-am creionat planurile de strategie si de tactica de dezvoltare, astfel incat in anul 2020 am inceput sa muncim. Dincolo de faptul ca ne dorim sa crestem accelerat folosind mecanismele de Bursa prin achizitii de companii cu competente complementare, ne dorim foarte mult ca fundamentul pe care il avem in Life is Hard sa creasca in permanenta, astfel incat cifra de afaceri, profitabilitatea si competentele pe care le avem sa fie unele pe care ne putem baza si sa constituie un levier pentru fiecare pas pe care il facem”.
Recent, Life is Hard a achizitionat, partial sau total, societatile Innobyte si Performia Finance si a preluat fondul comercial al societatilor Active Power Solutions și Tree Comm Services. Desi nu a oferit detalii legate de ce numele societatilor care sunt in acest moment in vizorul Life is Hard, Chis precizeaza ca domeniile de interes sunt asigurari, sanatate, telco si smart, iar o mare parte din decizia de achizitie este generata de imaginea celor care conduc respectivele companii: „Domeniile de interes pe care ne uitam in permanenta sunt asigurari, sanatate, telco si smart. Cresterea accelerata prin fuziuni si achizitii de companii cu competente complemetare este una extrem de delicata. Dincolo de cifrele pe care aceste companii le au – si ne putem uita la ele cu ochi critici, astfel incat sa putem sa construim business in raport cu ele -, ne uitam in mod extrem de atent la cei care au fondat business-ul si cei care il conduc astazi, astfel incat impreuna sa fim parteneri pe termen mediu si lung. Ne dorim ca acele companii in care intram ca si parteneri, la randul lor sa fie parteneri pentru Life is Hard”.
Legat de cifrele raportate pentru primele 6 luni din 2021, Catalin Chis a precizat ca scaderea de profit a fost generata si de lipsa de experienta in domeniul achizitiilor si fuziunilor, insa este optimist ca, pana la finalul anului, tintele de profit vor fi atinse: „Motivatia profitului mai mic la jumatatea anului deriva din unele lucruri pe care le-am facut suplimentar, fara sa tinem cont de ele, neavand experienta achizitiilor si fuziunilor, motiv pentru care costul fuziunii cu Active Power Solutions și Tree Comm Services a facut ca profitul sa fie diminuat fata de cat am preconizat pentru prima jumatate a anului. Insa suntem mai mult decat optimisti ca pana la finalul anului 2021 sa indeplinim promisiunea facuta – atat intern si extern companiei -, astfel incat sa depasim cifra de afaceri de 20.000.000 lei si un profit de 1.700.000 lei.
La Performia Finance raportam o crestere de afaceri si a profitului pe care le-am inregistrat la 6 luni. Suplimentar, pregatim compania din perspectiva financiar-contabila catre o zona digitala, respectiv oferirea de investitii digitale catre IMM-urile din Romania”.
Life is Hard isi pastreaza prognozele de dezvoltare si intentioneaza sa foloseasca mecanismele Pietei de Capital pentru a creste accelerat. „Am aprobat in Consiliul de Aministratie si in AGEA pentru prima data dorinta si intentia noastra de a atrage obligatiuni de 1.500.000 lei, folosind mecanismele Bursei, pentru a accelera usor dezvoltarea Life is Hard, precizeaza Catalin Chis. Am aprobat un plan de investitii pentru 2021-2022 pentru 10.000.000 de Euro, ne propunem sa atingem agregat, la nivel de Life is Hard o cifra de afaceri de minim 30.000.000 lei, iar valoarea de companiei sa atinga minim 100.000.000 lei. Pentru toate acestea avem planuri scrise care sunt in curs de executie”.
[Fancy_Facebook_Comments]
- Listarea Hidroelectrica la Bursă – Vânzare de acțiuni de peste 8,8 miliarde lei – Care este intervalul de pret pe actiune? - 23/06/2023
- The Power Table – interviu cu Alexandru Stânean – CEO Teraplast SA - 30/05/2023
- The Power Table – Interviu cu Stefan Musgociu – Bursa de Valori Bucuresti - 25/05/2023