De ce nu incearca marile companii sa profite de finantarea atrasa de pe Bursa si de ce nu putem fi si noi, investitorii de retail, actionari in societati pe care le consideram foarte interesante dar, din pacate, au un actionariat inchis?

Aceastea sunt cateva dintre intrebarile pe care le aud mereu in cercurile de investitori individuali care activeaza pe piata autohtona. Evident, interes exista pentru multe dintre brand-urile mari romanesti. Probabil ca 9 investitori din 10 ar lua foarte serios in calcul participarea in eventualitatea unui IPO la companii precum Bitdefender, Dacia, Farmec sau Fan Courier.

Evident, in cadrul unora dintre aceste companii se discuta posibilitatea unei listari pe piata de capital. Calculele nu se fac insa de catre potentialii investitori, ci de catre antreprenorii din spatele acestor societati.

Oficialii Bursei de Valori Bucuresti incearca sa momeasca companiile sa vina la Bursa, promitandu-le costuri scazute si un proces usor de urmat pentru listare, vizibilitate in piata si un plus de incredere. Ce-i drept, pentru o companie serioasa, costurile cu listarea sunt insignifiante. La fel cum si cantitatea de publicitate gratuita pe care o va primi in presa de specialitate este considerabila. Evident, plusul de incredere vine si el, odata cu transparenta pe care compania este “obligata” sa o respecte ca si societate listata.

Totusi, trebuie sa intelegem ca listarea unei societati este o decizie de business. Si, ca orice decizie de acest fel, in spatele ei stau calcule financiare. Asadar, antreprenorul sau board-ul companiei trebuie sa ajunga la concluzia ca, prin listare, se vor indeplini unul sau mai multe obiective financiare urmarite de societate:

– compania va avea beneficii de imagine substantiale, care ii vor genera mai mult business;
– societatea va avea acces la o sursa de finantare mai ieftina decat cele la care are acces sau va putea gasi o sursa de finantare mai consistenta decat ce i se ofera prin mijloacele traditionale: linii de credit, overdraft, imprumut cu garantii de orice fel, finantare din partea unui investitor strategic in schimbul unei participatii in societate;
– efectuarea unui exit partial de catre unul sau mai multi actionari, in conditiile in care nu se gaseste o contraparte prin mijloacele traditionale;

Daca nu va avea beneficii financiare, compania nu va incepe demersurile pentru ca, pe langa beneficiile de imagine, statutul de societate listata la Bursa implica si o serie de constrangeri de ordin birocratic. In primul rand, se pierde rapiditatea cu care se pot lua deciziile. Daca in cazul societatilor cu raspundere limitata, decizia de a cumpara sau vinde un activ sau concurent, bugetul de venituri si cheltuieli si tot ceea ce tine de partea financiara a societatii sunt aprobate de catre conducerea societatii, in cazul unei societati listate trebuie ceruta aprobarea actionarilor. Acest lucru implica organizarea unei Adunari Generale a Actionarilor, in care fiecare detinator de actiuni emise de societate are dreptul de a vota pentru sau impotriva propunerilor facute de conducere si, in cazul actionarilor semnificativi, exista dreptul de a introduce noi puncte pe ordinea de zi.

Aceste demersuri, impreuna cu obigativitatea auditarii periodice a societatii si efectuarea unui numar de acte si declaratii suplimentare, cresc nivelul de birocratie din interiorul societatii si genereaza costuri suplimentare.

Totodata, statutul de companie listata la Bursa aduce cu sine si creterea gradului de transparenta in luarea deciziilor din interiorul societatii, precum si obligativitatea raportarii anumitor tipuri de tranzactii, aspecte care ar putea sa nu fie intotdeauna pe placul conducerii societatii.

Am lasat la urma poate cel mai important motiv pentru care o societate decide sa sa listeze sau nu la Bursa. Piata de capital poate fi o sursa ieftina si importanta de atragere de capital pentru necesitatile de functionare si dezvoltare ale unei societati. Totusi, pentru ca aceasta sursa sa poata fi luata in considerare, trebuie sa existe o contrapondere pentru “deranjul” pe care il genereaza. Cel mai important argument este legat de costurile de finantare. Daca o companie nu are probleme in a atrage finantare din mediul bancar sau prin investitii directe iar costurile acestui tip de finantare sunt mici sau rezonabile, compania va utiliza aceasta modalitate. Este si situatia din ultimii ani, in care dobanzile mici la imprumuturi bancare au facut ca societatile comerciale sa prefere sa apeleze la creditarea clasica. Daca, insa, cresc costurile de finantare, dupa un anumit nivel al dobanzii este posibil sa vedem mai multe companii atrase de perspectiva de a atrage bani de pe Piata de Capital.

In concluzie, companiile nu iau in considerare listarea la Bursa nici ca urmare a atingerii unei dimensiuni care le permite sa faca acest pas, nici pentru plusul de imagine oferit si cu atat mai putin pentru a creste lichiditatea pietei locale de capital si a-si imparti profitul cu investitorii. Ratiunile vor fi intotdeauna strict pragmatice, calculul se va face intotdeauna pe venituri si beneficii versus cheltuieli si birocratie…

Imparte aceasta informatie cu prietenii tai:

Aboneaza-te la Newsletter si primesti gratuit E-book-ul Cum sa investesti la Bursa!

* obligatoriu

Dezabonare  |  Actualizare date personale
Mircea Iliescu
Sunt pe:

Mircea Iliescu

Investitor at Bursa de Valori Bucuresti
Investesc la Bursa din 2010. Din 2013 fac blogging@BVBescu.ro, unde povestesc despre greselile pe care le-am facut, strategiile pe care le-am testat si viziunea mea despre evolutia viitoare a Bursei. Promovez literatura si educatia copiilor si sunt pasionat de filatelie. Impreuna cu jumatatea mea mai buna, prestez servicii de web&social admin, webdesign, si SEO.
Mircea Iliescu
Sunt pe: