portofoliu, economii, castiguriAvem trei banci listate la Bursa de Valori Bucuresti cu date fundamentale bune. O a patra, foarte mica, tocmai ce a fost cumparata de J.C. Flowers. Totusi, capitalizarea tuturor a avut de suferit in urma adoptarii Legii de dare la plata. Va reusi insa Parlamentul sa stearga cu buretele evolutia buna din ultimul an a sectorului bancar?Eu cred ca nu. Intr-adevar, bancherii au vorbit de posibilitatea aparitiei unor pierderi uriase si riscuri crescute in situatiile financiare. “Posibilitatea” este aici cuvantul cheie. Pentru ca, 4 miliarde pierderi potential echivaleaza cu un cataclism, care i-ar obliga pe toti romanii care au un imprumut cu garantie ipotecara sa vina la banca si sa puna cheile apartamentului / casei / terenului /sediului pe masa. Evident, o astfel de situatie este improbabila.

Si de aceasta data, bancherii au reactionat cum stiu ei mai bine, vaitandu-se si plangand cu lacrimi de crocodil ca, cineva, pentru prima data in 25 de ani, le confisca jucariile. Desigur, legea in forma actuala este, fara dubiu, facuta pentru pestii cei mari, care au luat imprumuturi uriase pentru a investi in imobiliare. Acum vor putea sa vina ca niste floricele la banca si sa puna cheile sau actele pe masa pentru imobilele si terenurile pe care nu le-au putut vinde in profit. Un fel de polita in alb, prin care pot sa cumpere cat vor si sa vanda ce pot. Restul se returneaza la Banca – un mod destul de golanesc de a spune “Descurca-te tu cu ele”. Romanii care au un credit ipotecar vor incerca sa gaseasca in continuare solutii de a-si pastra casa. Nu vor accepta atat de usor sa revina la zilele in care plateau chirie si care au fost motivul initial pentru care au facut creditul ipotecar.

Ce se va intampla?

Bancile vor innaspri conditiile de creditare si vor creste dobanzile. Probabil ca vor ridica pretentiile vizavi de procentul minim din suma pe care clientul va trebui sa il detina si vor mai creste dobanda cu cateva puncte procentuale din cauza costurilor pe care creditul il va inregistra pe partea de asigurari. Marja de profit va ramane cel mai probabil in limitele cunoscute si acceptate, romanii vor incerca in continuare sa isi achite ratele la timp. Mai mult ca sigur se va ajunge doar in putine cazuri ca imprumutatii sa puna efectiv cheile bunului imobiliar pe masa bancii. Cel mai probabil, banca va renegoca conditiile de creditate cu clientul, astfel incat acesta sa poata continua linitit sa isi plateasca rata. Bancilor nu le va conveni sa isi creasca portofoliul de credite neperformante, nici sa le revanda cu 10 centi la 1 Euro. Si, cu siguranta ca nu vor dori sa devina agenti imobiliari pentru cladirile din patrimoniu.

Cum vor evolua cotatiile bancilor la Bursa

Bancile au fost marii castigatori la Bursa de Valori Bucuresti in 2015. Cotatiile acestora s-au apreciat in ultimul an si cu 40%, pe fondul rezultatelor financiare bune. BRD si-a revenit si a inregistrat un profit semnificativ iar Banca Transilvania a devenit a doua banca din sistem dupa fuzionarea prin absorbtie cu Volksbank. Cotatiile Erste depind in mare parte de evolutia pe Bursa din Viena, iar acolo pretul actiunii EBS a revenit de unde plecase in urma cu un an si jumatate.

Ce ne rezerva viitorul

brd, analiza tehnicam investitie, tranzactionare Din punct de vedere tehnic, BRD a parasit in urma cu trei luni canalul ascendent in care a evoluat de la inceputul anului. Dupa o perioada de acumulare in zona 10-11 lei, a incercat o revenire in trendul principal. Probabil ar fi reusit-o, daca nu aveam schimbarile recente de legislatie. Dupa o corectie de 10% in doar trei sedinte de tranzactionare, graficul arata o usoara parasire a benzii inferioare Bollinger. Momentan, este singurul semn incurajator. Ceilalti indicatori sunt rosii dar, cea mai mare problema este legata de faptul ca in piata sunt inca semnificativ mai multi vanzatori decat cumparatori. Ultimele 5 sedinte nu au aratat panica la vanzare dar, de fiecare data am avut acelasi scenariu: cresteri puternice in deschidere, urmate de o panta lenta descendeta si o incheiere pe minime sau aproape de minime. Cel mai probabil, BRD va avea o evolutie laterala in urmatoarele sedinte si va incerca constant sa treaca de pragul psihologic de la 12 lei. Daca nu vor aparea surprize neplacute, tinta prognozata de mine ramane de 15 lei pentru o actiune.

banca transilvania, tlv, analiza tehnicam investitie, tranzactionareConsecventa politicii de expansiune a Bancii Transilvania a dat roade anul acesta. Practic, din tranzactiile cu TLV s-a facut cea mai mare marja de profit in 2015. Dupa ce a atins un maxim istoric de 2,67 lei pentru o actiune, TLV s-a corectat in ultimele sedinte pana la un minim de 2,36 lei. Ca si la BRD, avem semne incurajatoare din punct de vedere tehnic prin parasirea benzii inferioare Bollinger dar, spre deosebire de aceasta, am vazut in ultimele sedinte un echilibru mai mare intre buy/sell. Din punct de vedere al indicatorilor MACD, RSI si ROC, situatia este similara celei de la BRD. Prognoza mea este ca TLV v-a reveni in preajma cotatiei de 2,60 lei, cele mai bune sanse ca maximele din acest an sa fie depasite vor veni fie pe anuntarea unui profit / dividende peste asteptari sau pe stiri legate de noi achizitii de banci.

erste bank, ebs, analiza tehnicam investitie, tranzactionareDupa o revenire de 50%, Erste Bank a evoluat lateral in ultimele 6 luni in canalul 110 – 130 lei. Au fost mai multe incercari de strapungere, atat a suportului, cat si a rezistentei, dar fara succes. Avand in vedere ca evolutia EBS depinde foarte mult de tranzactiile din Viena, practic acolo trebuie sa cautam stiri si indicii legate de viitor. Asa cum am mai recomandat si la ultima analiza facuta pe Erste, ar fi bine sa asteptati o strapungere la 130 lei pentru a intra la cumparare.

Pentru Banca Comerciala Carpatica (BCC) nu voi face o analiza. Pana nu vom vedea o evolutie evident pozitiva a datelor fundamentale, actiunile bancii raman riscante si au risc crescut de volatilitate.

Imparte aceasta informatie cu prietenii tai:

Aboneaza-te la Newsletter-ul BVBescu.ro si primesti gratuit E-book-ul Cum sa investesti la Bursa!

* obligatoriu
Mircea Iliescu
Sunt pe:

Mircea Iliescu

Investitor at Bursa de Valori Bucuresti
Investesc la Bursa din 2010. Din 2013 fac blogging@BVBescu.ro, unde povestesc despre greselile pe care le-am facut, strategiile pe care le-am testat si viziunea mea despre evolutia viitoare a Bursei. Promovez literatura si educatia copiilor si sunt pasionat de filatelie. Impreuna cu jumatatea mea mai buna, prestez servicii de web&social admin, webdesign, si SEO.
Mircea Iliescu
Sunt pe: