listare Safetech Innovations S.A., date financiare, listare Bursa de Valori Bucuresti

Safetech Innovations vine la Bursa! Vezi prezentarea companiei si a datelor financiare


Dupa un plasament privat incheiat in doar 37 de secunde, compania Safetech Innovations S.A. a confirmat in toamna atentia acordata de investitori. Societatea se va lista pe data de 29 ianuarie 2021 pe segmentul AeRO al Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul SAFE si va avea o capitalizare prezumtiva de 12.500.000 lei, corespunzatoare unui pret de pornire, in prima zi de tranzactionare, de 4 lei pentru o actiune.

Safetech Innovations S.A. va fi prima societate de securitate cibernetica listata pe Piata de capital romaneasca. Compania a fost infiintata ca societate cu raspundere limitata (SRL) de catre Victor Gansac, Paul Rusu, Teodor Lupan si Adrian Vlada, in anul 2011. Inainte de emisiunea de 625,000 de actiuni, pe data de 25 septembrie 2020, societatea a fost transformata in societate pe actiuni (S.A.) fiind detinuta, la acel moment, de catre Victor Gansac si Paul Rusu. In acest moment, cei doi cofondatori detin cate 40% din companie fiecare, restul de 20% fiind in proprietatea actionarilor care au subscris in plasamentul privat din toamna.

Despre Safetech Innovations S.A. – Cine este si cu ce se ocupa

Fondatorii Safetech Innovations S.A. sunt experti certificati in securitatea informatiei, cu o vasta experienta dovedita in proiecte de securitate pentru institutii si societati din toate sectoarele de activitate. Conform memorandumului de listare, Safetech este singura societate dedicata securitatii informatiilor pe piata romaneasca care ofera servicii atat in domeniul securitatii, cat si implementarii solutiilor de securitate. Societatea este liderul cibersecuritatii pe piata din Romania de securitate a informatiilor, iar de-a lungul existenteisale,societatea s-a specializat in integrarea proiectelor complexe de securitate cibernetica.

Principala schimbare in strategia de afaceri a Safetech Innovations S.A. a avut loc in 2016, cand conducerea a decis sa se concentreze pe servicii cu valoare adaugata in favoarea vanzarii de hardware, care in anii precedenti contribuia cu o participatie semnificativa la venituri, dar in schimb avea o marja mica de profit. Astfel, din 2017, societatea si-a ajustat modelul, punand accent pe livrarea de servicii cu
valoare adaugata si cresterea profitabilitatii. Aceasta schimbare de abordare s-a vazut in anul 2019, cand Safetech a obtinut venituri de 10,5 milioane lei si un profit net de 1,25 milioane lei, respectiv o marja neta de profit de 11.8%. Conform memorandumului, obiectivul pentru viitor al conducerii este cresterea marjei de profit net cu pana la 20% prin extinderea portofoliului de servicii.

Ce servicii ofera Safetech Innovations S.A.

In anul 2016, Safetech Innovations S.A. si-a infiintat propriul departament de Cercetare si Dezvoltare, folosind resurse financiare proprii. In prezent, societatea are un numar de produse de securitate cibernetica proprii in dezvoltare sau pe care intentioneaza sa le dezvolte, ceea ce va aduce o valoare adaugata noua clientilor. In plus, societatea opereaza o echipa privata de raspuns la situatii de urgenta in Romania, numita STI CERT – Computer Emergency Response Team (CERT) / Computer Security Incident Response Team (CSIRT), disponibila clientilor din sectoarele public si privat, care ofera monitorizarea continua a amenintarilor la adresa securitatii cibernetice si interventia in caz de incidente de securitate. STI CERT a fost conceput pentru a sprijini societatile, institutiile si organizatiile care doresc sa fie protejate impotriva atacurilor cibernetice prin monitorizare continua (24/7), raspuns prompt si recuperare rapida dupa incidentele de securitate cibernetica. STI CERT este acreditat la nivel european de Trusted Introducer si ofera sistem de monitorizare 24/7, alertare, managementul incidentelor si cercetari criminalistice. In prezent, Safetech Innovation S.A. furnizeaza servicii de securitate cibernetica in domeniile bancar si al asigurarilor, energie, utilitati, telecomunicatii si pentru sectoarele publice. De asemenea, societatea realizeaza proiecte pentru pietele externe din SUA, Belgia, Luxemburg, Olanda, Republica Moldova sau Albania. Safetech Innovations S.A. este singura societate din Romania, acreditata ca partener in NATO Industry Cyber Partnership (NICP). Safetech Innovations S.A. are peste 40 de angajati si peste 250 de proiecte de securitate informatica implementate cu succes catre clienti din Romania, UE, SUA, Canada, China, India, Noua Zeelanda si Brazilia.

Safetech Innovations S.A. ofera clientilor sai 3 niveluri de servicii diferite de securitate cibernetica, pentru a raspunde nevoilor companiilor din sectoarele public si privat, indiferent de stadiile dezvoltarii sau a progresului informatic in care se afla:

  • Detectie – Monitorizare si analiza evenimente de securitate; Detectie incidente de securitate; Management vulnerabilitati;
  • Raspuns – Analiza si investigare incidente de securitate; Raspuns la incidentele de Securitate;
  • Avansat – Forensic analysis; Threat Intelligence; Managementul incidentelor de securitate; Managementul crize;

Safetech Innovations S.A. ofera solutii pentru: securitate pentru infrastructuri critice, securitatea retelei, securitate web, securitate pentru cloud, securitate pentru dispozitive mobile, securitatea aplicatiilor.

Structura de venituri pe segmente de business

Majoritatea veniturilor obtinute de Safetech Innovations S.A. in ultimii 4 ani provin din Mentenanta si suport solutii securitate si Implementare de solutii de securitate. Pentru anul 2020, compania estimeaza o crestere de peste 4 ori a veniturilor din Monitorizare CERT, care ar urma sa detina o pondere de 25% din totalul incasarilor. De altfel, cele 2 linii de business au o crestere a vanzarilor de peste 100% in S1 2020 fata de semestrul similar din anul 2019. Totodata, Safetech Innovations S.A. estimeaza o scadere a ponderii vanzarilor catre clienti din strainatate, de la 10% (in 2019), la doar 3% (in 2020), din cauza suspendarii temporare a contractului cu un partener extern important, din cauza pandemiei de Covid-19. Conform datelor furnizate de Safetech Innovations S.A. marja neta de profit a companiei a crescut in ultimii 3 ani, de la 6,5% in 2017, la o estimare de 16,20%, pentru 2020

Pentru anul 2019, Safetech Innovations S.A. spune ca cei mai mari 5 clienti ai societatii au generat aproximativ 51,50% din cifra de afaceri, in timp ce 60% dintre platile catre furnizori au fost facute catre primii 5. Acest aspect releva faptul ca societatea nu depinde de vanzarile generate de un client important, in timp ce necesarul de marfuri si servicii de care compania are nevoie pentru desfasurarea activitatii este relativ polarizat.

Cum arata datele financiare ale Safetech Innovations S.A.

Conform rezultatelor financiare publicate de companie pentru perioanda 2017-2020, vedem o crestere a cifrei de afaceri, de la 8,08 milioane lei, in 2017, la o estimare de 15,6 milioane lei, pentru anul 2020. Totodata, profitul net a cunoscut o imbunatatire, de la 529.232 lei, in 2017, la un estimat de 2.000.000 lei, pentru anul 2020. Totodata, marja EBITDA se situeaza in jurul valorii de 20%, in timp ce gradul de indatorare s-a situat la 44,10%, la finele anului 2019, si a coborat la doar 19,90%, la finalul primelor 6 luni din 2020.

Pentru perioada 2021 – 2023, Safetech Innovations S.A. estimeaza o crestere a veniturilor totale de la 16,83 milioane lei, pentru acest an, la 22,08 milioane lei in 2023, in timp ce profitul obtinut ar urma sa creasca de la 2,5 milioane lei in 2021, la 4,45 milioane lei in 2023.

Totodata, din datele publicate de Safetech Innovations S.A. aferente S1 2020, se observa o crestere a creantelor de incasat, de la 4,6 miloioane lei, in perioada similara din 2019, la 16,36 milioane lei, in timp de datoriile pe termen scurt au scazut substantial, de la 4,95 milioane lei in S1 2019 la 2,12 milioane lei in S1 2020, ceea ce a determinat si o scadere semnificativa a gradului de indatorare. In aceeasi perioada, datoriile pe termen lung s-au triplat, de la 628,211 lei la 2,22 milioane lei, dar se mentin la un nivel rezonabil.

Mai multe detalii despre Safetech Innovations S.A. puteti gasi in memorandumul publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti, aici.

[Fancy_Facebook_Comments]

Mircea Iliescu
Sunt pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *